• Dr. Sandra Alexiu este medic primar de medicină de familie și spune că vaccinul AstraZeneca este ceva banal
  • Dr. Sandra Alexiu: „Un vaccin obișnuit față de aceste minuni ale științei”
  • Dr. Sandra Alexiu: „Arată ca un vaccinal gripal obișnuit”

Doctorul Sandra Alexiu este preşedinte al Asociaţiei Medicilor de Familie Bucreşti-Ilfov şi este şi membru al Grupului de vaccinologie al Societăţii Naţionale de Medicină de Familie.

Dar, înainte de toate, este medic primar de medicină de familie. Dumneai ne-a povestit în direct la „Cu Ochii pe Mine” că pe lângă alte tehnici medicale pe care le avem în prezent, vaccinul de la AstraZeneca pare ceva banal.

Dr. Sandra Alexiu, medic primar: „AstraZeneca este un vaccin obişnuit faţă de aceste minuni ale ştiinţei noi despre care am vorbit, care arată ca un vaccin gripal obişnuit. Poate vor fi cinci într-o seringă, vom vedea. Şi ambalajul costă şi este avantajos să îl pui într-un pachet mai mare, dar se poate administra la cabinete. Foarte probabil, pentru anumite grupe de risc, cum este personalul medical, se va folosi vaccinul care vine în condiţii speciale, iar pentru populaţia aflată la risc, pentru care trebuie să asiguri vaccinare în toată ţara până în cele mai îndepărtate cătune, vom putea să avem celălalt vaccin pe care să îl dăm şi noi mai departe, medicii de familie.”

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT
JILL BIDEN A SCRIS O CARTE PENTRU COPII