• O femeie din Marea Britanie s-a infectat, după ce, recent, s-a întors din Asia Centrală.
  • Simptomele sunt similare cu cele date de Ebola.
  • CCHF este endemică în: Africa, în Balcani, în Orientul Mijlociu și în Asia.

Un virus asemănător cu Ebola a apărut în UK, iar rata sa de mortalitate este de 40%. O femeie din Marea Britanie a fost diagnosticată cu el și, în momentul de față, aceasta primește îngrijiri de specialitate în Londra, la Royal Free Hospital.

În primele zile de la infectare, simptomele acestui virus sunt asemănătoare cu cele date de Ebola, dar nu poate fi transmisă cu ușurință între persoane, conform Mirror. „Nu se răspândește cu ușurință între oameni, iar riscul general pentru public este foarte scăzut”, a spus Dr. Susan Hopkins, consilier medical șef la UKHSA.

Febra Crimeea-Congo este o boală virală ce se transmite, de obicei, de la căpușe și de la animalele de fermă, în țările în care boala este endemică. De curând, femeia s-a întors dintr-o călătorie din Asia Centrală.

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT
JILL BIDEN A SCRIS O CARTE PENTRU COPII
MESAJUL REGELUI CHARLES
BEYONCE LANSEAZĂ UN NOU ALBUM

Alte posibile cazuri de febră sunt căutate

Dr. Susan Hopkins a mărturisit că, în momentul de față, se încearcă luarea legăturii cu toate persoanele cu care pacienta a intrat în contact. Mai mult decât atât, acesta este al treilea caz de febră depistat în UK, primele două fiind din anii 2012 și 2014.

Febra hemoragică Crimeea-Congo este o febră hemoragică virală transmisă, de obicei, de căpușe. Poate fi contractată și prin contactul cu țesuturi animale virale (țesuturi animale în care virusul a intrat în sânge) în timpul și imediat după sacrificarea animalelor.

Focarele de CCHF constituie o amenințare pentru serviciile de sănătate publică, deoarece virusul poate duce la epidemii, are o rată ridicată de mortalitate (10-40%), poate duce la apariția unor focare în spitale și în unități sanitare și este dificil de prevenit și de tratat. CCHF este endemică în toată Africa, în Balcani, în Orientul Mijlociu și în Asia”, a spus OMS.