- Dacă apare un vaccin împotriva noului coronavirus, 52% dintre români declară că s-ar vaccina, conform unui studiu.
- 20% dintre români au declarat că le-a fost afectată negativ încrederea în vaccinare de pandemia COVID-19.
67% dintre respondenţii studiului realizat în septembrie de Cult Market Research la iniţiativa Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România şi susţinut de MSD România consideră că este important să existe o schema de vaccinare şi pentru adulţi.
Potrivit studiului lansat joi în cadrul Forumului Naţional al Asociaţiilor de Pacienţi, pentru prima data, în plină pandemie de COVID-19, importanţa vaccinării capătă noi valenţe.
Astfel, pentru prima dată, avem o dimensiune a interesului publicului pentru rambursarea vaccinurilor pentru adulţi: 67% dintre respondenţi susţin că este important să existe o schemă de vaccinare şi pentru adulţi.
Cel mai cunoscut vaccin pentru adulţi este cel antigripal (67%), urmat de vaccinul anti-HPV (20%) şi vaccinul anti-varicelă (18%).
Cercetarea arată că încrederea publicului în vaccinuri nu a fost afectată în cazul a 72% dintre respondenţi, iar 8% dintre participanţi au chiar mai multă încredere în vaccinuri. Doar 20% dintre respondenţi au declarat că le-a fost afectată negativ încrederea în vaccinare de pandemia COVID-19.
Dacă ar apărea un vaccin împotriva noului coronavirus, 52% dintre respondenţi s-ar vaccina.
Principalele surse de informare ale românilor cu privire la vaccinuri sunt medicii de familie şi medicii specialişti, arată o altă concluzie a studiului. Site-urile medicale reprezintă a treia sursă în topul încrederii, iar locul al patrulea este ocupat de studii şi cărţi de specialitate.
Românii cu vârste de peste 41 de ani declară într-un procentaj ridicat că se informează despre vaccinuri cu ajutorul medicilor de familie sau de la televizor, în vreme ce persoanele sub această vârstă tind să se informeze mai degrabă de la medicul specialist sau de pe site-urile medicale.
„Pentru prima dată, un studiu relevă un aspect important că aproape 70% dintre respondenţi cred că trebuie să existe o schemă de vaccinare şi pentru adulţi. Acest aspect nu a mai fost cercetat înainte. Ca reprezentant al pacienţilor cronici, cred că pe aceste rezultate trebuie să se sprijine politicile de sănătate de prevenţie care să susţină accesul compensat la vaccinuri pe durata întregii vieţi” declară Radu Gănescu, preşedinte COPAC.
Totodată, românii se aşteaptă ca informaţiile cu privire la vaccinuri şi vaccinare să fie bazate pe date şi rezultate transmise de institute specializate şi cercetători avizaţi. În plus, campaniile de informare asupra vaccinurilor ar trebui să ofere informaţii clare, precise şi uşor de înţeles de către majoritatea populaţiei, iar accentul ar trebui pus pe impactul vaccinării în comunitate.
În timp ce România se confruntă cu o rată vaccinală mult sub media europeană pentru anumite boli, respondenţii studiului privind percepţia românilor asupra vaccinării consideră că politicile privind vaccinarea ar trebui să fie mai ferme şi să urmărească sănătatea populaţiei.
Realizat cu ajutorul unei metodologii sociologice mixte (cercetare cantitativă – 424 respondenţi – şi calitativă pe întreg teritoriul ţării), studiul arată că vaccinul este asociat cu ideea de sănătate, prevenţie şi progres medical. De altfel, conform rezultatelor studiului, 1 din 5 români consideră că vaccinurile trebuie să fie obligatorii, în timp ce 2 din 5 români consideră că toate vaccinurile ar trebui să fie opţionale. Studiul a fost realizat în luna septembrie, marja de eroare a eşantionului fiind de 4,8% la un nivel de încredere de 95%.