- Nelu Tătaru va propune vaccinarea obligatorie pentru anumite categorii de persoane.
- Obligativitatea imunizării ar putea fi impusă și pentru persoanele vârstnice.
- Valeriu Gheorghiță: Lucrurile trebuie analizate foarte bine.
România se află în valul patru al pandemiei de Covid-19, iar autoritățile se gândesc la noi măsuri pentru a proteja populația.
„Acele persoane din sectoarele esențiale să fie vaccinate, iar cei care au legături cu acele sectoare să fie testați săptămânal. Ne gândim la vaccinare sau testare. Acestea sunt opiniile pe care eu, ca și consilier onorific, le promovez la nivelul primului ministru, în care fac o evaluare a stării actuale“, spune Nelu Tătaru, consilier onorific al premierului.
Vaccinarea obligatorie sau testarea săptămânală a categoriilor expuse la riscul de îmbolnăvire poate fi o soluție, susține Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății. Printre aceste categorii se numără: medici, politiști, jandarmi, pompieri sau profesori.
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, nu exclude aceste soluții: „Datele recente din Italia arata că o persoana vaccinată cu schema completă chiar în condițiile în care vorbim de varianta Delta, are un risc cu 77% mai mic să se infecteze. Această măsură trebuie analizată, trebuie judecată extrem de atent în comisiile de etică, armonizată legislația. Este o decizie care trebuie asumată la nivel inalt. Ne uităm la modele adoptate de celelalte țări“.
Se ia în calcul chiar să li se interzică dreptul la muncă persoanelor care refuză vaccinarea sau testarea. Valeriu Gheorghiță spune că, în următoarele luni, cei care nu sunt imunizați vor fi expuși unui risc major de îmbolnăvire, mai ales dacă vor sta în medii aglomerate.
„Aproape nicio persoană care nu are nici un fel de imunitate nu va scăpa fără infecție. Este o alta cale de imunizare însă cu consecințe dezastruoase asupra societății în general și asupra sistemului medical. Vorbim de fapt de pierderi de vieți omenești. Astea se previn doar prin vaccinare“, explică Valeriu Gheorghiță.