• Britanicii au dezvoltat un vaccin care nu este eficient
  • Șase maimuțe, care au fost incluse în experiment, au fost infectate cu noul coronavirus, deși fuseseră vaccinate
  • Autoritățile britanice au finanțat acest proiect cu 90 de milioane de lire sterline

Oamenii de știință de la Universitatea Oxford, Marea Britanie, au lucrat la dezvoltarea unui vaccin impotriva coronavirusului, însă primele teste au arătat ca este ineficient. Experimentele realizate pe animale au dus la îmbolnăvirea a șase maimuțe cu Covid-19, deși primiseră antidotul. Guvernul britanic a finațat programul de cercetare cu 90 de milioane de lire sterline.

Dr. William Haseltine, fost profesor la Harvard Medical School, a dezvăluit că noul vaccin nu a dat rezultate.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

„Toate maimuţele vaccinate au fost infectate atunci când au intrat în contact cu virsul. Nu a existat nicio diferenţă în cantitatea de ARN viral detectat din secreţiile nazale la maimuţele vaccinate în comparaţie cu animalele nevaccinate”, a afirmat doctorul Haseltine.

Specialiștii au încercat sa recreeze proteinele „varfului”, care se găsesc peste tot in exteriorul virusului. Scopul vaccinului este de a stimula sistemul imunitar să producă anticorpi speciali pentru a ataca virusul.

Antidotul a intrat în primul studiu clinic pe oameni luna trecută, unde au participat 1.110 pacienți, până în prezent. Jumătate dintre subiecții din Oxford, Southampton, Londra și Bristol, care s-au oferit voluntari, au primit vaccinul, în timp ce celeilalte jumătăți le-a fost administrată o substanță de control.

Guvernul britanic nu renunță și suplimentează finanțarea

Ieri, Guvernul a anunţat o investiţie suplimentară de 65,5 milioane de lire sterline în studiile vaccinului Oxford.

Secretarul de stat al afacerilor, Alok Sharma, a declarat că îşi doreşte să elaboreze un program de vaccinare în masă în toamna acestui an. De asemenea, el a lăudat vaccinul Oxford, fiind impresionat de viteza cu care se dezvoltă studiile.

„Aceşti bani vor ajuta la producerea în masă a vaccinului Oxford, astfel încât, în cazul în care studiile actuale au succes, să avem doze pentru a începe vaccinarea populaţiei din Marea Britanie imediat.Marea Britanie va fi prima ţară care va avea acces la vaccin. De asemenea, ne putem asigura că pe lângă sprijinirea oamenilor de aici, vom putea pune vaccinul la dispoziţia ţărilor în curs de dezvoltare la cel mai mic cost posibil”, a declarat Alok Sharma.

Sute de cercetători lucrează la dezvoltarea vaccinului

De asemenea, şi cercetătorii de la Imperial College London lucrează la un vaccin pentru a opri coronavirusul. Cu două studii în desfăşurare în UK şi alte zeci în lume, cercetătorii speră să găsească cât mai rapid o soluţie sigură pentru a opri răspândirea virusului mortal.