• Tânărul susține că boala „Este greu de recunoscut la început pentru că primele simptome ar putea fi o gripă”.
  • El a identificat simptomele dintr-o postare pe Instagram.
  • Majoritatea pacienților prezintă doar febră, dureri de corp, frisoane și oboseală.
  • De când s-a îmbolnăvit, Maxim Sapozhnikov a avut febră, diaree și coșuri pe părți neobișnuite ale corpului.

Un blogger de modă și-a pus la curent urmăritorii cu ce înseamnă să ai variola maimuței, după ce a contractat virusul. Maxim Sapozhnikov a declarat că nu era sigur dacă să facă public diagnosticul său din cauza fricii de stigmatizare. Dar el vrea să sensibilizeze opinia publică, deoarece o postare pe Instagram despre simptome l-a ajutat să depisteze afecțiunea devreme.

Bloggerul a spus că, de când s-a îmbolnăvit, a avut febră, diaree și coșuri pe părți neobișnuite ale corpului. Peste 4.300 de cazuri de variolă a maimuțelor au fost depistate în întreaga lume în cadrul actualei epidemii. Majoritatea pacienților prezintă doar febră, dureri de corp, frisoane și oboseală. Persoanele cu forme mai grave pot dezvolta o erupție cutanată și leziuni pe față și pe mâini care se pot răspândi în alte părți ale corpului.

Boala este endemică în unele părți ale Africii, unde oamenii au fost infectați prin mușcături de animale, iar virusul nu se răspândește de obicei între oameni. Dar peste 40 de țări în care variola maimuței nu este întâlnită de obicei – în principal în Europa – au înregistrat focare în acest an.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Variola maimuței prezintă, la început, simptome smilare cu cele de gripă

Sapozhnikov a declarat că a făcut un test Covid după ce s-a îmbolnăvit, dar a ieșit negativ. „Sincer, este greu de recunoscut la început, deoarece primele simptome ar putea fi o gripă”, le-a spus el urmăritorilor săi de pe Instagram într-un videoclip. El a adăugat: „Este vorba de dureri de cap și febră, iar pentru mine a fost un pic de diaree”.

Bloggerul a spus că a petrecut primele două zile cu aceste simptome. „În a treia zi, febra a dispărut și am un mic coș pe deget. Acum este mare. Dar înainte era mic”, a spus el. De asemenea, el a arătat o altă leziune pe claviculă, care a început tot ca un coș mic. El a spus că de atunci a observat mai multe pe tot corpul. La început nu era sigur dacă să vorbească despre faptul că este bolnav, prietenii chiar sfătuindu-l să nu o facă.

Dar acumtînărul răspândește conștientizarea simptomelor pentru a-i ajuta pe alții să identifice infecțiile. El a declarat pentru Sky News: „Nu ar trebui să existe jenă, nu ar trebui să existe stigmatizare, nu contează unde a luat boala această persoană, nu contează motivul acestei boli. Contează că persoana este bolnavă și are nevoie de ajutor, iar dacă persoana va fi singură și nu știe cum să obțină ajutor, atunci îi va fi mai rău din această cauză.”

Au existat avertismente împotriva stigmatizării homosexualilor și bisexualilor în timpul epidemiei de monkeypox, cu o proporție notabilă de cazuri identificate în rândul bărbaților care fac sex cu bărbați.

Organizațiile caritabile și autoritățile sanitare spun că este nevoie de o mai mare conștientizare în rândul acestui grup. Sapozhnikov a împărtășit că boala poate fi răspândită inclusiv prin particule respiratorii și prin atingerea obiectelor folosite de persoanele infectate.