- Stresul și alimentația nesănătoasă contribuie la creșterea riscului de infarct.
- Prevenția și controalele medicale sunt decisive pentru reducerea riscului.
- Sedentarismul și obezitatea favorizează apariția acestor afecțiuni.
Cât de multe știi despre infarctul cardiac? Tot mai mulți tineri sunt afectați de infarct miocardic și stop cardiac, o tendință alarmantă în ultimii ani. Stresul, alimentația nesănătoasă și sedentarismul sunt factori care cresc riscul acestor afecțiuni grave, chiar la vârste de 30-40 de ani. Medicii avertizează asupra importanței prevenției și recunoașterii simptomelor.
Ce factori contribuie la creșterea cazurilor de infarct miocardic în rândul tinerilor?
„Primul factor de risc este obezitatea care, din păcate, este tot mai des întâlnită în rândul tinerilor. De asemenea, un alt factor care cauzează infarctul este vârsta. În trecut, persoanele peste 40 de ani erau mai expuse. Acum, această medie de vârstă a scăzut. Trebuie să avem un stil de viață sănătos, cu exerciții fizice. Alți factori de risc sunt fumatul, alcoolul și drogurile”, a declarat Gindrovel Dumitra, medic, pentru Aleph News.
Cum putem recunoaște și reacționa la primele semne ale unui infarct miocardic?
„Apare durerea care are caracter de gheară. Foarte mulți pacienți confundă această durere. Ea apare brusc și poate evolua în zona gâtului sau a abdomenului superior. Atunci când apare această durere trebuie să ne adresăm medicului cât mai repede și să sunăm la 112”, a adăugat acesta.