Vrem medici unde nu avem. Pe cine? Pe cei deja epuizați. Detașarea personalului medical e acum obligatorie

Vrem medici unde nu avem. Pe cine? Pe cei deja epuizați. Detașarea personalului medical e acum obligatorie Sursă foto: Hepta, Mediafax Foto
  • Noua Lege privind carantina şi izolarea conţine un articol care prevede detaşarea obligatorie a medicilor
  • Preşedintele Comisiei ATI din Ministerul Sănătăţii: Măsura detaşării va ostiliza personalul medical
  • Medic de urgenţă: Nu poţi să impui unui medic să plece, să-şi lase familie, copii
  • Peste 40.000 de medici specialişti au părăsit ţara după ce România a intrat în UE

Vrei să ştii cum aleşii noştri îi mută pe medici ca pe piesele de şah? Deputaţii au modificat noua Lege privind carantina şi izolarea şi au adăugat un articol care prevede posibilitatea detaşării obligatorii a medicilor, dar şi a personalului paramedical şi auxiliar în zonele cu deficit, în situaţii speciale, cum este criza Covid.

Detaşarea obligatorie a personalului medical nu va rezolva însă marea problemă a deficitului de specialişti cu care se confruntă România. Pe timp de epidemie şi nu numai, o mare problemă este  lipsa medicilor de ATI. Există puţin peste 1600 în toată ţara, inegal repartizaţi. La Spitalul din Călăraşi, de exemplu, cel mai mare din Bărăgan, lucrează un singur ATI-st. Situaţia este dificilă şi la Ploieşti, unitate sanitară care primeşte ajutorul medicilor anestezişti din Timişoara.

Foarte greu fac faţă cazurilor şi medicii ATI-şti de la Spitalul Colentina, doar 12 la număr. Aici sunt aduşi pacienţi Covid din mai multe judeţe din sudul şi estul ţării. Cei mai mulţi dintre medici, şi aşa puţini, sunt deja epuizaţi, iar detaşarea lor înseamnă automat dezechilibre în zonele unde lucrează. 

Uite ce spune Alina Martău, medic SMURD Piteşti: „Nu poţi să impui unui medic să plece, să-şi lase familie, copii, ţineţi cont că de patru luni de zile toţi medicii, asistenţii, infirmierii, brancardierii se luptă cu coronavirus. În ultima lună, şi ştiţi foarte bine că Argeşul face parte din primele 5 judeţe cu multe cazuri de Covid, noi chiar suntem epuizaţi de adresabilitate. ATI -ul nostru este plin, lucrează la capacitate maximă.“

Dr. Gheorghe Borcean, Preşedintele Colegiului Medicilor România: „Acum se vede cât de important este să ai numărul de medici, acela de care ai avea nevoie uniform şi echilibrat în toată ţara“.

Dr. Dorel Săndesc, preşedintele Comisiei de ATI din Ministerul Sănătăţii: „Chiar acum 3 dintre medicii din Timişoara ajută colegii noştri din Ploieşti care fac cu greu faţă situaţiei deosebite prin care trec, cred că o asemenea măsură va ostiliza personalul medical şi va inhiba acest spirit de solidaritate. Iese la iveală acum criza de personal în aceste condiţii deosebite, şi ceea ce trebuie făcut este să se asigure normativele legale de personalul ATI“.