• Oamenii stau unii lângă alții, într-o coadă ce se întinde pe un hol lung al IOB
  • Pentru a fi internați, pacienții trebuie să prezinte rezultatul testului COVID-19
  • Manager spital: Sunt pacienți care au fost programați vineri și nu au avut cu ce să ajungă, vin astăzi

Mai multe zeci de persoane au fost fotografiate în timp ce așteptau pe holurile Institutului de Oncologie București pentru a fi testate de COVID-19. Oamenii sunt bolnavi de cancer, dar pentru a fi internați ei trebuie să prezinte rezultatul testului COVID-19.

Oamenii stau unii lângă alții într-un spațiu închis, fără a păstra o minimă distanță socială.

Aceasta este doar jumatate din coada la care stau bolnavii de cancer de la Fundeni, inainte de internare, pentru a fi testati de Covid. Este spatiu inchis, doamnelor si domnilor, cei mai multi dintre oamenii de acolo au sistemul imunitar compromis din cauza citostaticelor, doar ca unora dintre dumneavoastra nu li se pare nimic „fishy” in atitudinea autoritatilor fata de noi toti. Pe de o parte, purtam masti toata ziua, ne vor inchide noaptea in case, pe de alta, in spitalele de stat se intampla ce vedeti si dumneavoastra. Cum de se raspandeste sarscovul asa repede? Cum vedeti. Imaginea este de azi”, a scris Cristina Severin pe Facebook.

Recomandări

CANDIDATUL COALIȚIEI
UK STĂ RĂU LA ECONOMIE
UNDE SCHIEZI?
CINE CONDUCE ROMÂNIA
CIOLACU RĂMÂNE PREMIER
CINE CONDUCE ROMÂNIA?

Ea continuă postarea și precizează: „Later edit: ma suna multa lume, nu eu am facut poza, mi-a trimis-o cineva disperat de cat mai are de stat. Inteleg ca astazi nu s-au respectat biletele de ordine, nu am idee de ce, si-a iesit ce vedeti. Nu stiu cata lume era la coada. Sa speram ca s-a intamplat doar azi”.

Conform sursei citate, managerul Institutului Oncologic din Capitală, Lidia Kajanto, a spus, la Digi 24, că mulți dintre pacienți nu respectă programările online și, mai mult, s-ar prezenta la spital fără a avea actele necesare internării.

Pacienții care vin la recoltare trebuie să aibă Anexa 3, care este anexă pt testarea pacienților COVID. De cele mai multe ori pacienții primesc de la medicul curant acea anexă. Dar se prezintă la spital cu recomandarea de testare, își iau un bon de ordine și trebuie să aibă și anexa 3. Se întâmplă și s-a întâmplat și astăzi (în ziua în care a fost făcută fotografia cu bolnavii la cozi – n.r.), sunt pacienți care au venit, au luat bonul de ordine, dar nu aveau anexă, motivând că și-au uitat-o acasă sau nu au primit-o de la medicul curant”, a spus managerul Institutului Oncologic.

Au fost cazuri și astăzi pentru că ei nu erau programați, că unii se trezesc că se simt rău și vor să își facă o internare. Sunt pacienți care au fost programați vineri și nu au avut cu ce să ajungă, vin astăzi. Am introdus sistemul de programări online, nu a funcționat, sunt foarte puțini pacienți care s-au programat în acest sistem”, a conchis Lidia Kajanto