- În România 6 din 10 adulţi au probleme cu greutatea
- Cauza principală a obezităţii este un dezechilibru între caloriile consumate şi caloriile arse. La aceasta se adaugă stilul de viaţă dezechilibrat şi sedentar
- Riscurile care apar odată cu obezitatea sunt multiple – hipertensiunea este mai des întâlnită la persoanele cu obezitate: de 2,5 ori mai des la bărbaţi şi de 3 ori mai des la femei.
Anul acesta Ziua Mondială a Obezităţii este marcată pe 4 martie într-un context îngrijorător atât la nivel mondial cât şi pentru România. Obezitatea este o boală cronică care este considerată epidemie globală de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Procentul adulţilor cu obezitate s-a dublat faţă de anii 1980 şi s-a triplat faţă de anul 1975
În prezent 65% din populaţia lumii trăieşte în ţări în care supraponderea şi obezitatea omoară mai multe persoane faţă de lipsa mâncării.
În România, conform Studiului Naţional privind Prevalenta Diabetului, a Prediabetului, Supraponderii, Obezităţii , Dislipidemiei, Hiperuricemiei şi Bolii Cronice de Rinichi (PREDATORR), 31,4% dintre adulţii cu vârste cuprinse între 20 şi 79 de ani au obezitate. Dintre aceştia, 21,5% prezintă obezitate de gradul I, 7,2% au obezitate de gradul II şi 2,7% suferă de obezitate morbidă. În ceea ce priveşte supraponderea, 34,6 % sunt afectaţi. Cu alte cuvinte, 6 din 10 adulţi au probleme cu greutate.
„În ultima perioadă observ din ce în ce mai mulţi copii cu probleme de greutate în cabinet. Din păcate, în multe dintre cazuri, părinţii nu înţeleg gravitatea acestui fenomen şi consideră că au un copil <mai bine făcut> sau <mai pufos>, a cărui problemă se va rezolva singură odată cu creşterea, pe principiul <lasă, mamă, că te înalţi tu şi nu o să mai fii aşa de pufos>. Realitatea este că, dacă nu se fac modificări în ceea ce priveşte alimentaţia acestor copii, ei vor deveni adulţi obezi sau supraponderali şi vor avea numeroase riscuri asociate de sănătate”, declară dr. Mihaela Posea, medic specialist diabet, nutriţie şi boli metabolice, doctor în medicină, acreditata de Federaţia Mondială a Obezităţii de la Clinica Smart Nutrition.
Riscul de a dezvolta diabet este de 42% pentru femeile cu IMC mai mare de 35 comparativ cu cele cu un IMC mai mic de 22. Şi bărbaţii cu un IMC mai mare de 35 au un risc relativ de a dezvolta diabet de 42%, comparativ cu cei cu valori ale IMC mai mic de 23.
De fapt, se crede că obezitatea reprezintă 80- 85 % din riscul de a dezvolta diabet zaharat de tip 2 iar unele cercetări recente susţin chiar faptul că persoanele care suferă de obezitate au de până la 80 de ori mai multe şanse să apară diabetul zaharat decât cele cu IMCmai mic de 22.
Hipertensiunea este mai des întâlnita la persoanele cu obezitate: de 2,5 ori mai des la bărbaţi şi de 3 ori mai des la femei. 42% dintre bărbaţii obezi şi 38% dintre femeile obeze au şi hipertensiune.
Riscurile care apar odată cu obezitatea
- La nivelul aparatului cardiovascular: risc de infarct miocardic, hipertensiune arterială, tromboza venoasă profundă etc.
- La nivelul diferitelor metabolism (glucidic, lipidic): diabet zaharat, dislipidemie, hiperuricemie etc
- Endocrinologic: sindrom de ovar polichistic, infertilitate, hipogonadism, complicaţii în timpul sarcinii
- Reumatologic: guta, artroza severă, hernie de disc;
- Gastro-enterologic: boala de reflux gastroesofagian, steatoza hepatică, litiaza biliară
- Oncologic: risc crescut de apariţie a diferitelor tipuri de cancer.
- Nivel pulmonar: sindrom de apnee în somn, astm bronşic etc.
- Urologic/renal: disfuncţie erectilă, incontinenta urinară.
- Psihiatric: depresie, stigmatizare socială, stima de sine scăzută.
Cea mai bună metodă pentru a combate obezitatea este prevenţia, atât în rândul adulţilor cât şi în rândul copiilor, în condiţiile în care o publicaţie recentă a Federaţiei Mondiale a Obezităţii estimează un număr de aproape 500.000 copii de 5-19 ani care vor suferi de obezitate.
Cauza principală a obezităţii este un dezechilibru între caloriile consumate şi caloriile arse. La aceasta se adaugî stilul de viaţă dezechilibrat şi sedentar. De aceea, educarea populaţiei în legătură cu stilul de viaţă sănătos şi cu riscurile obezităţii este o preocupare continuă a medicilor. Ea se face atât în cabinet cât şi prin campanii de conştientizare.
De multe ori, lucruri aparent simple pot face diferenţa în stilul de viaţă. Pacienţii trebuie să înveţe câte sunt nevoie energetice ale organismului lor, ce înseamnă un stil de viaţă sănătos, cum arata farfuria ideală, importanta somnului.
Sfaturi pentru schimbarea stilului de viaţă
- folosiţi scările în locul liftului
- mâncaţi legume la fiecare masă
- culcaţi-vă cu o oră mai devreme
- beţi 8 pahare de apă zilnic
- reduceţi timpul vostru şi al copiilor în faţa ecranelor
- luaţi măcar o masă pe zi împreună cu familia
- mâncaţi mâncare gătită, nu semipreparate
- cumpăraţi legume şi fructe de sezon
- renunţaţi la alimentele super procesate
- reduceţi cantitatea de zahăr din alimentaţie
- faceţi măcar 30 minute de mişcare în fiecare zi.
„Aţi putea să mergeţi pe jos până la birou măcar o zi pe săptămână!” ne îndeamnă Mihaela Posea.
Foto: Profimedia