Campionatul Mondial de Handbal masculin din Egipt a programat joi primele 6 partide. Franţa şi-a depus din prima zi candidatura la titlu, în timp ce şi alte contracadndidate precum Suedia sau Portugalia s-auimpus în primul lor meci în competiţie.

apul de afiş al primei zile pline de la Campionatul Mondial de handbal masculin din Egypt a fost partida dintre reprezentativele Franţei şi Norvegiei, două dintre pretendentele la titlu, medaliate cu bronz, respectiv argint la ultima ediţie din 2019.

A fost un meci electrizant, foarte strâns, mai ales în prima repriză, dar dominat totuşi de francezi, care au condus aproape tot meciul, pe alocuri chiar şi cu 6 goluri.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

Francezii s-au impus în final cu 28-24 (13-13) şi au prima opţiune de a ieşi învingători din grupa E.

Tot joi s-a jucat o altă partidă extrem de echilibrată, între Portugalia şi Islanda, alte două echipe cu pretenţii de a accede până în fazele superioare. La iberici nu a prins primul 16 Edmilson Araujo, jucător la
Minaur Baia Mare.

Insularii au început mai bine, însă portughezii au preluat conducerea spre finalul primei reprize şi nu au mai cedat-o până la final. S-a încheiat 25-23 (11-10), cu un forcing întârziat al islandezilor, care au
marcat ultimele 3 goluri ale meciului.

Scorul zilei a fost stabilit în confruntarea dintre Slovenia şi Coreea de Sud, încheiat cu 51-29, ceea ce a echivalat cu un gol la fiecare 45 de secunde.

Ziua de joi a înregistrat şi primul rezultat de egalitate, 32-32, în partida dintre Belarus şi reprezentativa neoficială a Rusiei, care concurează sub denumirea RHF (Rusian Handbal Federation).

Poate cea mai spectaculoasă întâlnire a zilei de joi, în Egipt, a fost cea a eternelor rivale, vecinele Algeria şi Maroc. Marocanii au dominat copios partida din primul minut, având de mai multe ori chiar şi 7 goluri avans pe tabelă, inclusiv la pauză. În repriza secundă, trei jucători marocani din şaptele de bază au fost eliminaţi, Algeria revenind în ultimele 10 minute de la minus 5 (15-20) şi reuşind să câştige la limită, 24-23 (8-15).

Celelalte rezultate înregistrate joi, 14 ianuarie:

Austria – Elveţia 25-28
Suedia – Macedonia 32-20.