• FCSB a învins-o pe Dinamo cu 3-0 pe Ştefan cel Mare în manşa tur a semifinalelor Cupei României
  • Adi Popa a deschis scorul la primul său meci după 4 luni
  • Mijlocaşul de 31 de ani mai are contract cu FCSB până pe 30 iunie

Adi Popa a fost titular surprinzător în echipa celor de la FCSB cu Dinamo şi a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren. Popa s-a aflat în conflict cu conducerea clubului după pauza cauzată de pandemie şi nu a fost lăsat să se antreneze cu echipa până în urmă cu o săptămână.

După ce intrase pe teren din postura de rezervă cu Gaz Metan, Adi Popa şi-a luat revanşa după criticile primite şi a marcat golul de 1-0. La finalul meciului, Adi Popa nu a vrut să răspundă la critici, însă a anunţat că îi dedică reuşita patronului Gigi Becali, cel care a împlinit 62 de ani în ziua meciului.

”Dinamo era printre puţinele echipe din Liga 1 împotriva căreia nu marcasem. Mă bucur foarte mult pentru acest gol. Mă ajută foarte mult. Nu mai are rost să vorbim de trecut. Eu nu mă tem de nimic, doar de Dumnezeu. Le mulţumesc celor care au avut încredere în mine şi celor care au fost alături de mine. Vreau să-i dedic golul domnului Becali, am înţeles că este ziua lui. Nu am nimic de demonstrat nimănui. Este foarte greu să intri după mai mult de trei luni de pauză şi cu doar 6-7 antrenamente. Eu nu am avut niciun război cu nimeni. Am fost sunat să vin la antrenament şi am venit. Este dificil să joci fără suporteri” a spus Adi Popa la Digi Sport.

Recomandări

AUSTRIA NE VREA ÎN SCHENGEN
CEA MAI RAPIDĂ CITITOARE
CÂT ÎI COSTĂ RĂZBOIUL?
CE SE ALEGE DE GUVERN?
BASHAR FUGE LA MOSCOVA
PROTESTE ÎN DIASPORA

Adi Popa a anunţat că nu va mai rămâne la FCSB după încheierea contractului, pe 30 iunie. Jucătorul nu va semna o prelungire a înţelegerii până la finalul sezonului.

”Eu nu mai prind finala. Mai am patru zile de contract şi termin. Nu ştiu dacă a fost ultimul meci. Dacă domnul Vintilă mă va utiliza la meciul următor, bine, dacă nu, mă bucur că am făcut parte din această echipă şi le mulţumesc colegilor. Eu mai am contract pentru încă 4 zile şi atât. Le doresc colegilor să câştige şi o să mă simt bine pentru că am contribuit şi eu” a mai spus Popa.

Ultimul meci al lui Adi Popa pentru FCSB poate să fie luni, pe 29 iunie, contra celor de la Astra.