- Jucătoarea de tenis Ana Bogdan s-a calificat marți în turul secund pe tabloul de calificare de la turneul WTA 1000 de la Madrid
- Ana Bogdan (102 WTA) a învins-o pe jucătoarea cehă Katerina Siniakova (67 WTA)
- Tot în primul tur al calificărilor de la Madrid, Jaquelin Cristian (147 WTA) a ratat trecerea în turul 2
Jucătoarea de tenis Ana Bogdan (102 WTA) s-a calificat marți la amiază în turul secund pe tabloul de calificare de la turneul de tenis feminin WTA 1000 de la Madrid, patronat de românul Ion Țiriac. În aceeași fază a competiției, Jaquelin Cristian (147 WTA) a fost eliminată din cadrul turneului.
Advertisment
Ana Bogdan (102 WTA) a reușit marți să treacă în turul doi al calificărilor la turneul de tenis feminin de la Madrid, învingând-o pe jucătoarea cehă Katerina Siniakova (67 WTA), în două seturi, 7-6 (7), 7-5, în două ore de joc.
Ana Bogdan va juca în turul doi, pentru accederea pe tabloul principal al turneului, cu câștigătoarea meciului dintre Oceane Dodin (107 WTA, Franța) și Nao Hibino (82 WTA, Japonia).
Recomandări
Tot în primul tur al calificărilor de la Madrid, Jaquelin Cristian (147 WTA) a ratat trecerea în turul 2, după ce a fost învinsă, în 3 seturi, de taivaneza Su-Wei Hsieh (65 WTA), scor 6-1, 7-6 (6), 6-0.
Pe tabloul calificărilor se mai află și Irina Begu (74 WTA), care o va întâlni, tot marți, după ora 15.40, pe jucătoarea rusă Anna Kalinskaya (104 WTA).