• Murray are Covid-19 şi nu va participa la Australian Open
  • Britanicul este de cinci ori finalist la open-ul australian
  • Australian Open începe la Melbourne Park cu trei săptămâni mai târziu decât de obicei

De cinci ori finalist la Australian Open, britanicul Andy Murray va rata primul Grand Slam al anului, după ce nu s-a putut găsi pentru el o soluție acceptabilă de către autoritățile australiene pentru o „carantină viabilă”. Tenismanul a fost depistat pozitiv cu coronavirus.

Conform BBC Sports, britanicul, în vârstă de 33 de ani, urma să plece la Melbourne săptămâna trecută, dar nu i s-a permis să călătorească pe un zbor charter închiriat de organizatori, după ce s-a descoperit că avea Covid-19.

Fostul numărul unu mondial spera să călătorească în siguranță și să concureze așa cum era planificat, după ce va prezenta un test negativ.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
APPLE ADUCE UN NOU MAGAZIN DE APLICAȚII
CE „MIAU” FĂCUT...

Murray era asimptomatic și ieșise din autoizolare. Din păcate pentru el găsirea unei modalități de a călători în Australia și apoi de a intra în carantină înainte ca turneul să înceapă, pe 8 februarie, s-a dovedit a fi o sarcină prea dificilă.

„Am fost în dialog permanent cu Tennis Australia pentru a încerca să găsim o soluție care să permită o anumită formă de carantină viabilă, dar nu am reușit”, a spus Murray: „Vreau să mulțumesc tuturor celor de acolo pentru eforturile lor. Sunt devastat că nu pot să joc în Australia. Este o țară și un turneu pe care le iubesc”.

Australian Open începe la Melbourne Park cu trei săptămâni mai târziu decât de obicei, din cauza pandemiei de coronavirus.

Jucătorii au trebuit să prezinte rezultate negative înainte de a se îmbarca pe unul din cele 15 zboruri chartere, care au fost efectuate săptămâna trecută de către organizatori.

La sosire, jucătorii și personalul lor de asistență, au intrat direct într-o carantină de 14 zile în condițiile impuse de guvernul australian.

Acordul le-a permis să iasă din camere până la cinci ore pe zi pentru antrenamente.

Cu toate acestea, 72 de jucători au fost carantinați în camerele lor, după ce pe trei din cele 15 zboruri au fost identificate cazuri pozitive la sosirea în Australia.