• Armenia 3-2 România
  • 4.300 de armeni au fost în tribune la meciul din seara aceasta
  • România rămâne pe locul 4 în grupa J

UPDATE

Final de meci. Armenia se impune la Erevan, în compania României, scor 3-2. Chiar dacă armenii sunt cei care au deschis scorul, în minutul 56, tricolorii au reușit să întoarcă rezultatul grație „dublei” lui Alexandru Cicâldău, inspirația lui Mirel Rădoi în această seară, care a evoluat în spatele vârfului timp de 72 de minute. Din păcate, armenii au reușit să mai marcheze și ei de 2 ori pe final, dintr-o poziție de offside nesemnalizată și o lovitură de pedeapsă.

România a rămas în 10 oameni în minutul 78. George Pușcaș a avut o intrare dură, cu talpa sus și a văzut direct cartonașul roșu. El avea și un cartonaș galben din prima repriză. Tricolorii au dominat partida, cel puțin până eliminarea lui Pușcaș, atât din prisma posesiei, cât și al ocaziilor, dar Armenia a fost și ea periculoasă pe contra-atac, drept dovadă și golul înscris de aceștia în debutul primei reprize, dar și intervențiile decisive ale lui Niță, 5 la număr. Armenii au mai înscris de două ori pe final, dintr-o poziție de offside nesemnalizată de brigada din Letonia și un penalty.

Pe final, armenii s-au năpustit spre poarta noastră. Mirel Rădoi a înțeles și el că trebuie să facă pasul în spate, în ciuda mentalității concentrată pe atac al selecționerului, drept dovadă și introducerea lui Crețu în locul lui Cicâldău, cât și trecerea la un sistem 4-4-1, dar armenii tot au reușit să întoarcă rezultatul.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL
AL TREILEA AUR PENTRU POPOVICI

UPDATE

S-au aflat echipele de start de la acest meci. O schimbare importantă o reprezintă prezența lui Cicâldău în spatele lui Pușcaș, dar și decizia selecționerului de a începe partida cu Mogoș în flacul drept al apărării noastre.

Astfel, vom începe partida din postura de favoriți, în special în absența starului armean Mkhitaryan. Armenia va alinia un 4-4-2 clasic.

România va începe partida în următoarea formulă:

  1. Niță – 2. Mogoș, 6. Chiricheș, 3. Toșca, 11. Bancu – 7. Stanciu, 18. Marin – 20. Man, 8. Cicâldău, 10. Maxim – 9. Pușcaș
    Rezerve: Radu, Lazăr – Camora, Burcă, Nedelcearu, Hagi, Crețu, Popescu, Bicfalvi, Keșeru, Mihăilă, Tănase
    Formație de start: 4-2-3-1

ȘTIREA INIȚIALĂ

Naționala de fotbal a României joacă în seara asta ultimul meci internațional cu Armenia.

Mirel Rădoi și jucătorii lui sunt la al treilea meci din preliminariile pentru Campionatul Mondial de fotbal din 2022. Meciul se va disputa și cu spectatori în tribune.

România a câștigat ultimele 4 înfruntări cu Armenia fără să primească gol, iar ultima dată când am jucat la Erevan, am câștigat cu 5-0.

Și valoarea lotului ne favorizează. Naționala României e cotată la 93 de milioane de euro, în timp ce lotul Armeniei costă doar 17,8 milioane din cauza absenței vedetei Mkhitaryan.

Selecționerul naționalei, Mirel Rădoi, a spus la conferința de presă că își dorește victoria în meciul din seara asta, dar e dezamăgit că nu are încrederea fanilor români.

„Așa suntem noi ca nație, 20 de milioane de antrenori, probabil că și când vom câștiga și vom juca și bine tot se va discuta de ce primim goluri. Din punctul ăsta de vedere e greu ca vreun antrenor să mulțumească toți suporterii, important e să aducem rezultate, să creem un joc frumos și să avem și puncte, ar fi formidabil”, a declarat selecţionerul.