• Barcelona vrea să îl transfere pe Cristiano Ronaldo vara asta
  • Juventus e gata să îl cedeze, pentru 30 de milioane de euro
  • Barcelona oferă doi jucători la schimb

Visul jucatorilor de FIFA pe Playstation – Messi și Ronaldo în aceeași echipă – e aproape să devină realitate.

Planul a fost dezvăluit astăzi de publicația spaniolă AS – Laporta, președintele Barcelonei, vrea să îl transfere pe Cristiano Ronaldo de la Juventus, în această vară.

Ronaldo a intrat în ultimul an de contract cu Juve. Italienii vor să îl vândă, ca să își recupereze o parte din investiție, și i-au stabilit prețul în jurul sumei de 30 de milioane de euro. Laporta e gata să ofere doi super jucători la schimb – Griezmann, Sergi Roberto sau Coutinho sunt numele dezvăluite de jurnaliștii spanioli.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

Venirea lui Cristiano Ronaldo ar însemna costuri mari cu salariul pentru Barcelona, dar și o lovitură de imagine cum n-a mai fost vreodată. Messi și Ronaldo, cei mai mari rivali timp de mai bine de un deceniu, și-ar putea încheia carierele marcând pentru aceeași echipă.

Dincolo de bani, marele semn de întrebare e legat de conexiunea puternică a lui Ronaldo cu rivala de moarte a Barcelonei, Real Madrid, echipă la care a jucat timp de 9 sezoane.