- Partida dintre Olympique Marseille și Rennes, programată sâmbătă seara de la ora 21.00, a fost amânată.
- Sute de suporteri ai Marsiliei au protestat violent la baza de antrenamente a clubului.
Partida din etapa a 22-a din Ligue 1 a fost amânată după incidentele violente care au avut loc după-amiaza la centrul de antrenamente Robert-Louis-Dreyfus, al gazdelor, câteva zeci de susținători pătrunzând în incinta stabilimentului, conform publicației L`Equipe.
Sâmbătă, în jurul orei 14:20, aproape trei sute de susținători ai lui Olympique au luat cu asalt baza de antrenamente, aruncând fumigene și petarde în fața porții de acces, provocând mici incendii de vegetație.
#teamom #mercatom #VenteOM pic.twitter.com/QBkjlsxaLK— Fada de l’OM (@fadadelomm) January 30, 2021
O parte din ei au reușit să intre în incinta centrului de instruire sărind gardul, iar alți aproximativ cincizeci de ultrași au forțat intrarea vandalizând autocarul echipei.
TOP ARTICOLE
- ÎPS Teodosie a vorbit despre păcatul masturbării: „Să facă 100 de mătănii şi să vedeţi cum se potolesc”. VIDEO
- Secretar de stat: elevii nu au voie să aducă mărțișoare și flori la școală de 1 și 8 Martie. Sorin Cîmpeanu îl contrazice
- UDMR pune presiune pe UE pentru împușcarea urșilor din România. „Este nevoie de o rezoluție urgentă”
În momentul declanșării incidentelor, jucătorii lui Olympique se aflau la fața locului și se odihneau în camerele lor, pregătindu-se de meci.
În urma intervenției forțelor de ordine, 25 de persoane au fost arestate, iar 4 membri ai poliției au fost ușor accidentați.
Protestele au avut loc pe fondul nemulțumirilor fanilor. Olympique a pierdut ultimele 4 partide și se află pe locul 7 în clasament. Agresorii au cerut demisia conducerii clubului.