- Bianca Andreescu a câştigat US Open în 2019.
- Ea a fost accidentată în ultimele luni.
- Serena Williams are 23 de titluri de Grand Slam, depăşită doar de Margaret Court.
Bianca Andreescu a declarat într-un interviu că speră să o depăşească pe Serena Williams în cariera sa. Sportiva canadiană a învins-o pe Williams în finala US Open 2019, reuşind să câştige primul său titlu de Grand Slam.
De la acea victorie, Bianca Andreescu a fost chinuită de accidentări, iar izolarea forţată de pandemia de coronavirus a întârziat recuperarea ei. Sportiva de 20 de ani e încrezătoare că va reveni mai puternică.
„Sper să o depăşesc pe Serena Williams şi toate victoriile ei. Poate şi pe Chrissy Evans, cine ştie? Pe Margaret Court” a spus Andreescu într-un interviu pentru CNN.
„Îmi place să visez lucruri mari. Asta mă motivează să ies pe teren şi să continui ceea ce am făcut până acum. În tot ceea ce fac dau 150% şi vreau să fiu cea mai bună. Pentru cariera din tenis am făcut multe sacrificii şi am depus mult efort, aşa că vreau să fiu cea mai bună. Depăşirea acelor jucătoare m-ar face să fiu cea mai bună” a mai spus Bianca Andreescu.
Chris Evert şi Martina Navratilova au câştigat câte 18 Grand Slamuri în carierele lor, în timp ce Serena Williams are 23 de trofee, fiind depăşită doar de Margaret Court, cea care are 24.
- Înalta Curte decide azi dacă Guvernul plătește aproape 5 miliarde de lei magistraților
- Brâncuși ajunge la Madrid într-o expoziție imersivă despre universul cultural al Gorjului
- Google le oferă profesorilor și elevilor din România un instrument gratuit pentru depistarea conținutului generat cu A.I.
- Axios: Trump pregătește noi opțiuni de atac asupra Iranului înainte de alegerile midterm
- Xi respinge plafonul UE pentru mașinile hibride. Bruxelles-ul pregătește măsuri comerciale mai dure împotriva Chinei