Bobby Fischer a fost cel mai bun jucător de șah al americanilor. A devenit persona non grata pentru propria țară

Cine nu este bun la șah, ar putea învăța câteva trucuri de la cel mai bun jucător, Bobby Fischer. El a devenit campionul Americii la șah în ianuarie 1958, pe când avea doar 15 ani.

Cel mai tânăr campion din istoria șahului american a avut o viață tumultoasă. Era considerat un geniu arogant și megaloman. Fischer a rămas în istorie datorită partidelor cu rusul Boris Spassky.

Bobby Fischer: „Oamenii m-au numit arogant de-a lungul anilor, dar în ultimul timp nu o mai fac. De ce? Pentru că acum câștig meciuri și fac ce am zis că o să fac. Obișnuiam să spun că sunt cel mai bun din lume, iar ei ziceau că sunt arogant. Dar e deja o certitudine.”

În 1972, Fischer a câștigat campionatul mondial, împotriva lui Spassky și a încasat un premiu de 1,5 milioane de dolari.

Bobby Fischer: „Da, campion mondial. În primul rând eu nu am fost la turneu, așa că nu prea e campion mondial (referindu-se la Spassky). E cel mai bun pe care-l au, mare lucru.”

În 1992 a jucat meciul “revanșei secolului”, împotriva lui Boris Spasski.
A avut loc în Iugoslavia aflată sub embargo-ul NATO. Înaintea meciului a fost filmat scuipând pe ordinul Statelor Unite care îi interzicea să joace.

Ca urmare, a fost declarat persoană non-grata pe teritoriul Americii și a început să fie urmărit de Interpol. Până la sfârșitul vieții, în 2008, a trăit ca un emigrant.

Exit mobile version