• Jucătoarea de tenis Carla Suarez Navarro a câştigat lupta cu limfomul Hodgkin
  • Sportiva din Spania va juca la turneul de la Roland Garros şi doreşte să ajungă şi la JO
  • Şi fostul fotbalist al Barcelonei, Eric Abidal, a avut cancer, dar a depăşit boala

Carla Suarez Navarro, în vârstă de 32 de ani, anunţă că va fi prezentă la turneul de la Roland Garros. Ea s-a vindecat de cancer, după ce începuse, în septembrie anul trecut, chimioterapia. Carlei i se descoperise limfomul Hodgkin, aflat într-o stare incipientă, anul trecut.

„Mă simt destul de bine. Sunt bucuroasă pentru că tratamentul dă rezultate, iar corpul meu răspunde bine la el. Oamenii să ştie că şi cu această boală se poate merge înainte, poţi duce o viaţă normală”, a precizat sportiva.

Un alt sportiv care a trecut prin spaima de a avea cancer, dar l-a învins, este fostul fotbalist al celor de la Barcelona, Eric Abidal.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

„Sunt un om credincios, ştiu că numai Dumnezeu rânduieşte lucrurile. Trebuie să fim pozitivi, nu ne putem plânge. Cum am mai spus, mai bine că am eu (n.r. – cancer), decât altă persoană. Eu am o mantra puternică. Sunt un luptător, pentru mine şi familia mea, pentru alţi oameni”, a mărturisit Eric.