- La Roland Garros, Rafael Nadal a purtat un ceas în valoare de 1,1 milioane de euro.
- Serena Williams a purtat la ultimul său meci o ținută încrustată cu aur și diamante.
- Emma Răducanu a purtat în timpul primului ei meci la Wimbledon bijuterii de la Tiffany.
Finala US Open 2024 are loc în acest weekend, avându-i ca favoriți pe Janik Sinner și Arina Sabalenka. În afară de plăcerea sportului, vă veți putea delecta și cu ținutele sportivilor. De-a lungul timpului, pe terenul de tenis au defilat unele dintre cele mai scumpe ținute sportive.
Tenisul este unul dintre putinele sporturi în care jucătorilor li se permite să își exprime stilul individual – și mulți fac asta prin parteneriate cu branduri de lux precum Rolex, Tiffany sau Off-White.
Emma Răducanu a jucat primul meci de la Wimbledon în 2022 purtând bijuterii în valoare de zeci de mii de dolari. Vedeta tenisului britanic a jucat primul ei meci la Wimbledon purtând bijuterii Tiffany în valoare de 30.000 de lire sterline.
Răducanu, care a devenit ambasador al brandului de lux încă din septembrie 2021, a purtat în timpul meciului o pereche de cercei cu perle în valoare de 7.575 de lire sterline, un colier asortat în valoare de 3.875 de lire sterline și o brățară din aur alb, incrustată cu diamante, în valoare de 18.900 de lire sterline.
La ediția de anul acesta a turneului Roland Garros, Nadal, unul dintre cei mai buni jucători din toate timpurile, a purtat cel mai scump ceas (din ce se cunoaște) din istoria tenisului. Este vorba despre un ceas Richard Mille cu o valoare estimată la 1,1 milioane de dolari.
Ținut Serenei Williams de la US Open 2022 a fost acoperită cu diamante
Pentru ultima apariție din cariera ei în calitate de competitoare la US Open, Serena Williams a purtat un costum Nike personalizat, știind că ținuta vă rămâne în istorie deoarece marca retragerea ei din turneul WTA.
Sportiva a lucrat cu echipa Nike la conceperea ținutei, care avea o fusta cu șase straturi, făcând referire la cele șase victorii ale sale la US Open.
Corsetul, care a fost acoperit cu diamante reale, face aluzie la cerul nopții, iar încălțămintea personalizată a fost incrustată cu pietre prețioase și șireturi din aur masiv, accentuate cu 400 de diamante montate manual în ceramica neagra. Fiecare dintre șireturi valora 1.795 de dolari, fiind comercializate ulterior pe site-ul brandului Serena Williams Jewelry.