CFR Cluj a debutat cu o victorie în grupele Europa League. Clujenii, lideri în grupă

CFR Cluj a câştigat, joi seara, cu 2-0 primul meci din grupele Europa League. Campionii României au învins, în deplasare, CSKA Sofia.

Cele două goluri ale clujenilor au fost marcate de Rondon, în minutul 53, şi de Deac, în minutul 74.

CFR Cluj face parte din grupa A a Europa League, alături de formaţiile AS Roma, BSC Young Boys şi PFC CSKA Sofia.

În al doilea meci al grupei, AS Roma a învins Young Boys cu 2-1.