- CFR Cluj a trecut cu 3-1, în deplasare, de Universitatea Craiova
- Echipa lui Dan Petrescu a fost condusă, după golul lui Dan Nistor
- Vinicius, Boli şi Deac au dat golurile campioanei
La vremuri noi, tot CFR! CFR Cluj a câştigat finala campionatului, de la Craiova, cu scorul de 3-1. Oltenii au condus, după super-golul lui Dan Nistor, dar Vinicius a egalat până la pauză.
În repriza a doua, CFR-ul a înscris încă două goluri, prin Kevin Boli şi Deac, din penalty, şi a pus mâna pe marele trofeu. Este al şaselea titlu din istorie pentru echipa din Gruia şi al treilea consecutiv.
CFR-ul va juca în preliminariile Champions League. Craiova, FCSB şi FC Botoşani vor încerca să se califice în grupele Europa League.
„Fiecare meci şi fiecare titlu sunt greu de câştigat. Ne-au chinuit şi pe teren. Toate săptămânile au fost grele”, a spus Mario Camora, la finalul meciului.