- Cosmin Contra se află la al doilea mandat pe banca lui Dinamo
- Dinamo i-a transferat în acest sezon pe Achim, Gol şi Nemec
- Pentru Dinamo urmează meciul cu Chindia Târgovişte din etapa a doua
Cosmin Contra a fost prezentat oficial ca antrenor al lui Dinamo. A ezitat să accepte iniţial, dar după ce i-a fost prezentat proiectul noilor acţionari, a acceptat. Noua conducere vrea ca Dinamo să arate ca un club din La Liga.
Contra nu a stat degeaba de când s-a întors în Ştefan cel Mare. L-a readus deja pe Adam Nemec şi aşteaptă un răspuns şi de la alt fost dinammovist. E în discuţii cu Paul Anton.
Şi noul acţionar de la Dinamo, Pablo Cortacero a vorbit pentru prima dată de când a preluat gruparea din Ştefan cel Mare. Şi el îşi doreşte să îi readucă gloria echipei alb-roşie.
„În primul ne dorim să recuperăm prestigiul tradiţional al clubului Dinamo şi palmaresul istoric. Va arăta exact ca un club de primă divizie din Spania ca structură, ca management, ca intenţii, ca organizare. Suntem în discuţii cu Paul Anton, dar Paul Anton are şi alte oferte. Aşteptăm răspunsul de la Paul Anton în funcţie de ce echipe va găsi”.