Cristina Neagu a fost confirmată pozitiv cu coronavirus

Cristina Neagu, căpitanul naționalei României de handbal, dar și jucătoare la CSM București, a fost confirmată cu coronavirus, a anunțat clubul, pe site-ul oficial.

Cea mai bună handbalistă a lumii în patru rânduri (2010, 2015, 2016, 2018) s-a simțit rău săptămâna trecută, așa că a efectuat un test Covid-19, care s-a dovedit a fi pozitiv. Handbalista de la CSM București se află în izolare.

De asemenea, Cristina Neagu nu ar fi intrat în contact cu alte coechipiere, iar de la apariția cazului, jucătoarele au fost retestate de minimum 2 ori, precizează clubul.

În aceste condiții, deplasarea echipei CSM București în Norvegia, pentru partida cu Vipers Kristiansand, meci contând pentru etapa a IV-a a grupelor Ligii Campionilor, nu este în pericol.

Ieri, 5 octombrie 2020, lotul echipei feminine a efectuat testul pentru deplasarea în Norvegia, rezultatele fiind negative, iar la sosirea în Kristiansand, întreaga delegație va intra în izolare și se va supune unei noi testări, conform prevederilor legale din această țară.

Partida dintre Vipers Kristiansand și CSM București are loc sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 19:00, ora României.

Exit mobile version