• CSM București s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
  • „Tigroaicele” au acces în sferturile LC, după „dubla” disputată cu SCM Râmnicu Vâlcea.
  • CSMB o va întâlni tot în dublă manșă pe CSKA Moscova.

Duelul 100% românesc din optimile de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin, dintre SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București, s-a încheiat sâmbătă seara cu calificarea „tigroaicelor” în sferturile de finală ale competiției.

Chiar dacă a pierdut manșa secundă de la București cu 21-27 (11-15), CSM București s-a calificat în sferturile de finală ale Champions League, datorită diferenței cu care s-a impus în manșa tur, încheiată cu 33-24, în Sala Traian din Râmnicu Vâlcea.

Elevele lui Florentin Pera au venit la București cu șanse minime, dar hotărâte să facă tot posibilul să le valorifice. Vâlcencele au condus partida de la un capăt la altul, menținând în permanență, cu 2-3 excepții, un avantaj de minim două goluri.

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
EMMA STONE ÎȘI DEZVĂLUIE NUMELE REAL
CE FACEM CU POLUAREA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE

„Dubla” cu CSKA Moscova, în aprilie

Pentru a se califica, SCM avea nevoie să învingă la minim 9 goluri diferență. Cel mai aproape s-a aflat echipa puțin după jumătatea reprizei secunde, când a avut chiar plus 7 goluri pe tabelă (18-25). Partida s-a încheiat în cele din urmă 21-27, golghetera meciului fiind Cristina Neagu, care a marcat 11 goluri.

CSM a trecut în sferturile de finală ale competiției unde o va întâlni tot în dublă manșă pe CSKA Moscova, care s-a calificat la limită în fața lui Krim Mercator Ljubljana, cu scorul general de 47-46.

Cele două manșe ale sferturilor se joacă pe 3 aprilie, la București, și pe 10 aprilie, la Moscova.