- David Popovici, dublu campion mondial la înot și sportiv legitimat la CS Dinamo, a fost nominalizat la titlul de „Cel mai bun sportiv din Balcani în 2025”, în cadrul anchetei tradiționale „Balkan Athlete of the Year”.
- Înotătorul român se află în Top 10 al nominalizaților, alături de nume importante din sportul internațional, precum Giannis Antetokounmpo, Nikola Jokic sau Alperen Şengun.
- Ceremonia de premiere va avea loc la Sofia, pe 16 februarie, iar David Popovici este singurul sportiv român din competiție, după ce a câștigat acest titlu și în anul 2022.
Dublul campion mondial la înot David Popovici, sportiv legitimat la CS Dinamo București, se află pe lista nominalizărilor pentru prestigiosul titlu de „Cel mai bun sportiv din Balcani în 2025”.
Clubul sportiv Dinamo a anunțat că agențiile naționale de presă din regiune au transmis propunerile pentru tradiționala anchetă „Balkan Athlete of the Year”, iar Popovici se regăsește în Top 10 al celor mai valoroși sportivi ai anului, confirmându-și statutul de lider al înotului mondial.
Lista celor zece sportivi nominalizați, în ordine alfabetică, îi include pe Giannis Antetokounmpo (Grecia – baschet), Nikola Jokic (Serbia – baschet), Emmanouil Karalis (Grecia – atletism), Distria Krasniqi (Kosovo – judo), Zrinka Ljutic (Croația – schi), Karlos Nasar (Bulgaria – haltere), Aleksandar Nikolov (Bulgaria – volei), Stefanos Ntouskos (Grecia – canotaj), David Popovici (România – înot) și Alperen Şengun (Turcia – baschet).
Ceremonia în cadrul căreia vor fi anunțate rezultatele finale va avea loc la Sofia, pe 16 februarie, dată cu semnificație istorică pentru Agenția Bulgară de Presă (BTA), care și-a publicat primul buletin de știri în anul 1898.
Ancheta „Balkan Athlete of the Year” se desfășoară de 52 de ani, prima ediție fiind organizată în 1973. De-a lungul timpului, doar șapte sportivi români au reușit să ocupe prima poziție în acest clasament: Nadia Comăneci, Daniela Silivaș, Paula Ivan, Gabriela Szabo, Marian Drăgulescu, Constantina Diță și David Popovici, acesta din urmă câștigând titlul în 2022.