Sari la continut
Sport & Leisure

Djokovic doboară un alt record în cariera sa. El îl depășește pe Nadal la numărul de victorii obținute în turneele de tip ATP 1000

Djokovic doboară un alt record în cariera sa. El îl depășește pe Nadal la numărul de victorii obținute în turneele de tip ATP 1000
Serbia’s Novak Djokovic hits a return during the men’s singles match against Australia’s Rinky Hijikata at the Brisbane International tennis tournament in Brisbane on December 31, 2024.,Image: 951033262, License: Rights-managed, Restrictions: -- IMAGE RESTRICTED TO EDITORIAL USE - STRICTLY NO COMMERCIAL USE --, Model Release: no, Credit line: Patrick HAMILTON / AFP / Profimedia
  • Cea de-a 411-a victorie a lui Djokovic vine la aproape 20 de ani de la prima sa participare la un turneu Masters 1000.
  • Fostul nr. 1 în clasamentul ATP a obţinut prima sa victorie la acest nivel la Paris în 2005.
  • „Sunt onorat să am o altă bornă, un alt record doborât”, a declarat Djokovic.

Novak Djokovic a obţinut duminică cea de-a 411-a victorie în turneele ATP Masters 1000, după ce l-a învins pe Camilo Ugo Carabelli la Miami Open. El l-a depăşit la numărul de victorii pe spaniolul Rafael Nadal. Prima victorie a obţinut-o la Paris, în 2005.

„Sunt onorat să am o altă bornă, un alt record doborât. Întotdeauna este ceva în joc cam de fiecare dată când joc şi, desigur, asta mă motivează să mă descurc bine la turnee”, a declarat fostul lider ATP.

Cea de-a 411-a victorie a lui Djokovic vine la aproape 20 de ani de la prima sa participare la un turneu Masters 1000. Fostul nr. 1 în clasamentul ATP a obţinut prima sa victorie la acest nivel la Paris în 2005, când l-a învins pe Victor Hănescu.

De atunci, jucătorul în vârstă de 37 de ani a cucerit un record de 40 de titluri Masters 1000, primul său titlu venind la Miami, în 2007. În 2018, el a devenit primul şi singurul jucător care a câştigat toate cele nouă turnee Masters 1000. Până în 2020, el a câştigat fiecare turneu de cel puţin două ori.

Etichete: atp, Novak Djokovic, rafael nadal, turnee, victorii