• Doar suporterii vaccinaţi vor putea fi pe stadion la Campionatul Mondial din Qatar
  • Qatarul vrea un milion de doze de vaccin pentru fanii care vor veni anul viitor
  • Stadionul pe care se va desfăşura finala este finalizat în proporţie de 90%

Qatarul va permite doar persoanelor complet vaccinate anti-Covid să participe la Campionatul Mondial de anul viitor, relatează Reuters.

Totodată, Qatarul este în discuţii pentru a asigura un milion de doze de vaccin.

Statul arab va găzdui cea mai importantă competiţie de fotbal interţări în noiembrie 2022.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Prim-ministrul Sheikh Khalid bin Abdulaziz Al Thani a declarat că, deşi se aşteaptă ca majoritatea ţărilor să îşi vaccineze cetăţenii până atunci, Qatarul ia măsuri pentru a asigura buna desfăşurare a evenimentului.

„În prezent negociem cu o companie pentru a furniza un milion de doze de vaccin anti-Covid pentru a îi vaccina pe cei care vin în Qatar”, a mai spus prim-ministrul.

Nu a fost menţionat cum vor fi administrate aceste vaccinuri. Majoritatea vaccinurilor necesită două doze administrate la câteva săptămâni distanţă.

Qatarul îşi vaccinează cetăţenii cu Pfizer şi Moderna. A administrat cel puţin 2,8 milioane de doze, suficient pentru a vaccina 50,8% din populaţie.

Prim-ministrul a mai spus că un număr mare de stadioane au fost finalizare, iar lucrările continuă pentru trei alte stadioane, inclusiv arena Lusail, care va găzdui finala Campionatul Mondial din 2022. În acest moment, lucrările sunt finalizate în proporţie de 90%.