Eșec istoric al naționalei de handbal: „Am ajuns să plătim moartea din bani publici”

  • Naționala României a încheiat pe 12 Campionatul European
  • E cel mai slab rezultat din istoria participărilor la Euro
  • Tadici spune că numărul jucătoarelor străine din campionat ar trebui limitat

Naționala României ne-a mai dezamăgit o dată. Am ajuns să ne bată toți si la handbal fete, ca la băieți. Și aici avem 4 titluri mondiale, dar ne snopește cine ne prinde de mai mulți ani.

România a incheiat pe 12 Europeanul, cel mai slab rezultat din istoria participarilor la Euro.

„Aveți grijă, am ajuns să plătim moartea handbalului din bani publici” – e mesajul antrenorului Gheorghe Tadici, care spune că salariile mari plătite jucătoarelor străine omoară handbalul românesc.

„Aducem străine fără număr la echipele din campionat și le plătim cu niște salarii nesimțite, din bani publici. Le dăm 5.000, 7.000, 12.000 sau chiar 17.000 de euro pe lună. Nu e ok. Jucătoarele noastre, după ce termină junioratul, 90% dintre ele se pierd”, a mai adăugat Gheorghe Tadici.

Fostul selecționer al României e de părere că n-ar mai trebui să așteptăm minuni de la Cristina Neagu: „A făcut cel mai slab turneu din 2007 încoace”, mai spune Tadici în interviu.

Cluburi care toacă bani publici sunt peste tot în țară. CSM București are cel mai mare buget – aproximativ 10 milioane de euro anul ăsta. Cei mai mulți bani se duc la echipa de handbal feminin, iar primăria sponsorizează 95% din buget. SCM Râmnicu Vâlcea are un buget anual de 2 milioane de euro, iar primarul din Baia Mare a suplimentat bugetul clubului Minaur pentru 2020 până la 3 milioane de euro.