Euro 2020: Rusia a obţinut prima victorie. A învins, la limită, Finlanda

Foto: AP / Mediafax
  • Rusia a învins-o pe Finlanda, scor 1-0, într-un meci disputat la Sankt Petersburg
  • Rusia obține prima victorie și primele trei puncte și urmează să joace în etapa a 3-a cu Danemarca

Primul meci al rundei secunde, din grupele de la campionatul european de fotbal, s-a jucat miercuri după-amiază la Sankt Petersburg, între Rusia și Finlanda, în grupa B. Rușii s-au impus la limită, în fața propriilor suporteri, cu un gol marcat pe finalul primei reprize.

Finlandezii au început mai bine și au marcat în minutul 4, un gol anulat ulterior, pe motiv de offside, decizie luată după consultarea sistemului VAR.

Nordicii au continuat să atace, ratând încă o ocazie importantă, înainte ca Rusia să deschidă scorul în minutele suplimentare ale reprizei, Aleksey Miranchuk reușind un șut frumos la vinclu, din interiorul careului.

Zhemaletdinov și Kuzyayev a punctat de partea rușilor la capitolul ocazii, fără să schimbe scorul.

Ultimul care și-a trecut în cont o șansă irosită a fost rusul Rifat Zhemaletdinov, care a trimis puțin peste poartă în minutele de prelungire.

Rusia obține prima victorie și primele trei puncte și urmează să joace în etapa a 3-a cu Danemarca, pe 21 iunie, de data aceasta la Copenhaga.

Al doilea meci al rundei secunde din Grupa B se joacă joi, între Belgia și Danemarca.