- Meciul de marţi din Premier League dintre Brentford şi Manchester United este pus sub semnul întrebării.
- Au fost depistate teste pozitive la membrii echipei lui Ralf Rangnick.
United s-a impus sâmbătă cu 1-0, pe terenul celor de la Norwich, cu un penalty transformat pe final de meci de Cristiano Ronaldo. Toţi cei care au călătorit la Carrow Road au fost testaţi negativ la ultima rundă de teste de rutină.
Dar, duminică dimineaţă, un număr mic de teste pozitive au fost găsite în rândul jucătorilor şi personalului, care au fost toţi izolaţi la domicii. Restul echipei s-a antrenat în aer liber, iar programul a fost ajustat, luând în calcul sesiuni individuale şi fără contact.
The Guardian informează că Premier League a fost notificată de United cu privire la rezultate iar în acest moment nu este clar dacă meciul de marţi seară de la Brentford va putea avea loc.
Săptămâna trecută, opt jucători de la Tottenham şi cinci membri ai staff-ului au avut rezultate pozitive la teste, ca urmare meciurile lui Spurs cu Rennes şi Brighton au fost amânate. Meciul lor din Europa Conference League nu a fost reprogramat şi ar putea fi pierdut.
Sâmbătă, West Brom a fost afectat de un focar de infecţie, patru apărători fiind testaţi pozitiv înainte de meciul cu Reading. Meciul dintre Sheffield United şi QPR de luni, de pe Bramall Lane, a fost amânat după ce oaspeţii au raportat un număr de cazuri pozitive la coronavirus, rămânând cu „un număr insuficient de jucători pentru a disputa meciul”.