• Geanina este în clasa a VIII-a şi luna trecută a devenit campioană naţională la box.
  • Familia Bănică trăieşte din vânzarea de legume crescute în solar.
  • O asociaţie i-a ajutat să contruiască solare, o toaletă şi să ridice gard la casă.

Geanina, Cătălin, Cosmin şi Ciprian, patru copii din familia Bănică, sunt pasionaţi de box. Aceştia au fost ajutaţi de nişte oameni cu suflet mare să-şi facă două sere pentru legume, în care au amenajat o mică sală de sport cu aparate şi saci de box.

Pentru Geanina, elevă în clasa a VIII-a, una dintre dorinţe s-a îndeplinit luna trecută, când a devenit campioană naţională la box, în categoria 56 de kilograme.

„De aproape doi ani practic boxul. O să muncesc foarte mult, ambiţie, curaj şi o să se îndeplinească tot”, a declarat Geanina. E a obţinut până acum trei medalii, două de aur şi una de argint.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE

Mezinul familiei, Ciprian, e şi el pasionat de box. Visul lui cel mai mare este să ajungă campionul României.

Cu zâmbetul pe buze, familia care locuieşte în satul Independenţa din judeţul Prahova luptă zi de zi să aibă ce pune pe masă. Părinţii îşi câştigă venitul din comercializarea legumelor pe care le cresc în solarele din spatele casei.

„Nu mă gândeam să ajungem chiar aşa. Am două solare cu legume. Vara muncesc la solar. Muncesc şi întreţinem familia şi eu şi soţul. Avem o piaţă de desfacere într-o comună, mergem acolo cu produsele, le vindem”, spune Georgeta Bănică, mama celor trei copii.

Satul Independenţa ar fi rămas fără şcoală dacă o asociaţie care ajută persoanele defavorizate nu s-ar fi opus acestui lucru. Laura Doliş face parte din acest proiect, le-a oferit tuturor copiilor din satul Gherghiţa rechizite, ca să poată merge în continuare la şcoală.

Totuşi, Laura a rămas profund impresionată de familia Bănică pe care a cunoscut-o acum câţiva ani şi i-a ajutat să ducă un trai decent.

„Îmi amintesc de Ciprian care a venit desculţ, era noapte. M-a fermecat total. Mi s-au părut nişte oameni foarte faini. Au o iubire foarte mare şi îşi cres copiii foarte frumos. Aici nu era nici WC. Mi-amintesc că am venit şi am vrut să mă duc la baie şi m-am dus în coceni. I-am ajutat să facă o seră şi din sera aceea se întreţin singuri”, a declarat Laura Doliş, cofondatoarea Asociaţiei ”Hai să ajutăm”.