- Ministerul Sănătăţii din Italia a decis ca românii şi bulgarii care intră în ţară să stea în carantină 14 zile
- Măsura ar putea s-o împiedice pe Simona Halep să mai joace la Palermo
- Oficialii turneului vor să obţină o dispensă pentru ca românca să poată juca la competiţia care începe pe 1 august
Simona Halep ar putea rata participarea la Turneul WTA de la Palermo, din cauza noilor măsuri adoptate în Italia. Ministerul Sănătăţii a anunţat că cetăţenii care vin din România şi Bulgaria sunt obligaţi să stea în carantină pentru 14 zile.
Oficialii competiţiei fac tot posibilul pentru ca Simona Halep să poată juca. Ei au trimis deja o scrisoare prin care solicită o dispensă de la noua regulă.
„Nu puteţi să privaţi o jucătoare precum Simona Halep, numărul 2 mondial şi campioana de la Wimbledon, de dreptul de a participa la Turneul de la Palermo, primul organizat după suspendarea cauzată de pandemie. Protocoalele sanitare adoptate de WTA sunt foarte stricte şi garantează siguranţa atât pentru sportivi, cât şi pentru cei din jurul lor.
Protocolul le impune jucătoarelor să facă teste de COVID-19 din 4 în 4 zile. Înainte de a ajunge la Palermo, toate sportivele vor face un alt test şi nu vor putea părăsi hotelul înainte de primirea rezultatelor. Sunt convins că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru ca jucătoarele din România şi Bulgaria să primească o dispensă de la noua regulă şi să nu intre în carantină„, se arată în scrisoarea trimisă de Oliviero Palma, directorul turneului de la Palermo, către Ministerul Sănătăţii din Italia.
- Giorgia Meloni bate recordul de longevitate al unui Guvern în Italia. România stă de 4 luni fără un Guvern cu puteri depline
- Europa de Est se îmbogățește, dar România rămâne în urmă. Cristian Hostiuc: „Nu avem cum să recuperăm în 10-30 de ani ceea ce alții au făcut în 300 de ani. Totuși, avem miliardari și milionari”
- Harta lumii se schimbă: ONU a adoptat o rezoluție pentru ca dimensiunile țărilor să fie reprezentate cât mai fidel. SUA, singura țară care a votat împotrivă
- Un american a trăit 271 de zile cu un rinichi de porc, iar apoi a primit unul uman. E primul caz din lume în care un organ de animal ține loc de dializă până la un transplant real
- Zeci de mii de spanioli cer demisia lui Sánchez după criza din Ceuta. Premierul neagă implicarea Marocului, dar admite că poliția marocană nu a intervenit suficient
