- Notorietatea acestui sport a crescut cu 15% în urma Jocurilor Olimpice.
- Caiac canoe dezvoltă musculatura brațelor, umerilor și abdomenului.
- Această activitate te ajută la creșterea rezistenței cardiovasculare.
- Caiac canoe ajută la îmbunătățirea echilibrului și coordonării.
Vara nu se termină în august, spun meteorologii. Prima jumătate al lui septembrie te așteaptă cu temperaturi cel puțin la fel de ridicate. Poate cauți modalități de relaxare și evadare din căldura urbană. Pentru asta, am un idee pentru tine. Caiacul. Notorietatea acestui sport a avut o creştere de 15%
în urma Jocurilor Olimpice faţă de perioada similară a anului trecut.
„Principalul beneficiu al acestui sport este că poate fi practicat de oricine, indiferent de vârstă sau experiență. Caiacele de agrement sunt special concepute pentru începători, inclusiv pentru copii. La locația noastră, ne gândim chiar și la animalele de companie. Caiacele sunt spațioase, stabile și oferă posibilitatea animalelor de companie să se bucure de o baie.
Arta Park înseamnă familie, și aceasta este valoarea pe care o promovăm. Un alt beneficiu important este faptul că, deși mulți sunt reticenți la început, după câteva minute descoperă o activitate benefică atât pentru sănătatea fizică, cât și pentru cea mentală. În caiac, la fel ca și pe stand-up paddle, îți antrenezi atât mușchii, cât și mintea pentru o coordonare cât mai bună, dar într-un mod relaxant.
Haideți să discutăm și despre câteva oferte pe care le propunem clienților, pentru că avem o gamă variată de activități. Avem activități pentru toată lumea, de la simple plimbări pe lac până la caiac polo, o activitate ideală pentru începători, și competiții pe stand-up paddle sau caiac. Anul acesta organizăm și primul eveniment de tip ‘Caiac Fest’.
De asemenea, oferim caiace potrivite pentru copii, chiar și pentru cei sub un an. Avem veste de salvare pentru toate vârstele. Punem la dispoziție plimbări cu vaporajul și cursuri pentru obținerea permisului de barcă. Avem și o secțiune dedicată dresajului canin, axată pe disciplină și agilitate.
Toate acestea sunt disponibile pe o suprafață de șapte hectare, perfectă pentru a petrece o zi în aer liber. Sportul este esențial, iar acesta este cel mai important lucru”. a declarat Vidu-Despa Diana Maria, Manager PR si Marketing la Artha Park, pentru Aleph News.