Sari la continut
Sport & Leisure

Michael Schumacher a dat un autograf pe o cască, la 12 ani de la accident, cu ajutorul soției. Unde va fi vândut obiectul

Michael Schumacher a dat un autograf pe o cască, la 12 ani de la accident, cu ajutorul soției. Unde va fi vândut obiectul
  • Michael Schumacher continuă să aibă nevoie de îngrijire permanentă din partea soției sale și a unei echipe de specialiști.
  • Obiectul va fi vândut pentru o strângere de fonduri, pentru organizația caritabilă susținută de Jakie Stewart.
  • „Este minunat că Michael poate semna casca pentru această cauză nobilă”, a spus Sir Jakie Stewart.

Septuplul campion Schumacher nu a mai apărut în public de când a suferit leziuni grave la cap într-un accident de schi din 2013. Puţine detalii despre starea sa au fost făcute publice.

Michael Schumacher a fost protagonistul unui gest emoționant, oferind un autograf pe o cască semnată de mai mulți piloți. Obiectul va fi vândut pentru o strângere de fonduri, pentru organizația caritabilă susținută de Jakie Stewart, care va reveni pe pistă la volanul „bătrânei” sale Tyrrell, cu care a devenit campion în 1973, scrie Metro UK.

Acesta și-a exprimat entuziasmul pentru autograful lui germanului, ajuns la 56 de ani. „Este minunat că Michael poate semna casca pentru această cauză nobilă, o boală pentru care nu există leac. Soția lui l-a ajutat și a completat setul cu semnătura fiecărui campion care este încă printre noi”, a spus Sir Jakie Stewart.

După accidentul petrecut în urmă cu 12 ani, Michael Schumacher continuă să aibă nevoie de îngrijire permanentă din partea soției sale și a unei echipe de specialiști. În urmă cu o săptămână, el a devenit bunic, fiica sa, Gina, dând naștere unei fetițe.

Etichete: accident, autografe, michael schumacher, strângere de fonduri