Reprezentanţii Ministerului Tineretului şi Sportului anunţă că baza sportivă Arcul de Triumf nu va fi cedată Federaţiei de Rugby pentru utilizarea exclusivă de către rugbişti. Este o bază în care statul a investit foarte mulţi ani şi care va fi folosită şi de alţi sportivi, au precizat cei de la MTS.

Reprezentanţii Ministerului Tineretului şi Sportului susţin că deşi au fost supuşi unor presiuni şi atacuri, ei nu vor renunţa la ideea de a oferi stadionul şi altor sportivi. Justificarea este că în urma investiţiei a apărut un obiect nou, complet diferit de cel administrat în trecut de Federaţia de rugby.

„Investiţia realizată a înzecit valoarea stadionului Arcul de Triumf, care s-a transformat dintr-un simplu stadion într-un centru sportiv complex. A devenit, astfel, un obiectiv nou, complet diferit de cel iniţial. Nu poate fi acceptată ipoteza ca o persoană juridică de drept privat, respectiv o singură federaţie sportivă, să încerce să forţeze primirea dreptului unic de folosinţă gratuită asupra acestui centru sportiv şi să obţină venituri de pe urma sa. O astfel de situaţie ar fi profund nedreaptă faţă de contribuabilii români şi faţă de celelalte sporturi”, scrie în comunicatul de presă al MTS.

Recomandări

CINE AR CANDIDA PENTRU ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Federaţia Română de Rugby va beneficia în continuare de prioritate faţă de alte sporturi în folosirea gratuită a stadionului pentru meciuri şi antrenamente, precizează cei de la MTS.

La Stadionul Arcul de Triumf a fost făcută o investiţie de 37 de milioane de euro pentru că baza va fi folosită în timpul Campionatului European de Fotbal. Pe lângă renovarea terenului şi a tribunelor, s-au realizat parcări subterane moderne, terenuri de antrenament, sală de conferinţe, spaţii pentru oficiali, săli pentru presă, centru de medicină sportive, săli VIP, restaurant, muzeu, hotel pentru sportivi, spaţii tehnice şi adăpost de protecţie civilă.