• Naomi Osaka a anunţat luni seară că se retrage de la Roland Garros
  • Ana Bogdan, adversara lui Osaka din turul doi, s-a calificat direct în runda a treia
  • Jucătoarea de tenis a anunţat înaintea turneului că nu va participa la conferinţele de presă

Naomi Osaka a anunţat luni seară că se retrage de la Roland Garros, turneu unde reuşise calificarea în turul doi, după ce a eliminat-o pe românca Patricia Ţig.

Tot o româncă beneficiază de retragerea lui Osaka. Ana Bogdan, adversara pe care Osaka trebuia să o înfrunte în a două rundă a turneului parizian, a avansat direct în turul trei, ca urmare a retragerii lui Osaka.

„Salutare tuturor! Nu este o situație pe care mi-am imaginat-o sau am intenționat să o creez acum câteva zile. Cred că, acum, cel mai bun lucru pentru turneu, pentru ceilalți jucători și bunăstarea mea este să mă retrag, astfel încât toată lumea să se poată concentra asupra tenisului care se desfășoară la Paris.

Recomandări

CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI
„NADIA” ÎI DUCE PE ROMÂNI LA J.O.

Nu am vrut niciodată să atrag atenția și accept că nu am ales momentul ideal de a transmite acest mesaj, iar acesta ar fi putut fi mai clar.

Aici, la Paris, mă simțeam deja vulnerabilă și anxioasă, așa că îmi voi lua timp departe de teren acum”, a anunțat Osaka.

Jucătoarea de tenis a anunţat înaintea turneului că nu va participa la conferinţele de presă, pentru că îi afectează starea mentală. Osaka s-a ţinut de această promisiune, iar după victoria cu Ţig nu a vorbit cu jurnaliştii.

Organizatorii turneului au amendat-o cu 15.000 de euro şi au ameninţat-o că poate fi exclusă din turneu dacă va continua în acest fel.