Neymar o ia pe urmele lui Messi și Ronaldo și se mută în lumea arabă. La ce echipă va juca?

Atacantul brazilian Neymar va juca în Arabia Saudită după ce Al Hilal, din Pro League, a ajuns la un acord pe 2 ani cu Paris St Germain, a anunţat luni presa saudită de stat.

Publicaţia franceză L’Equipe a afirmat că acordul i-ar putea aduce lui Neymar (31 ani), 160 de milioane de euro.

Taxa de transfer ar fi fost de aproximativ 90 de milioane de euro, plus adaosuri şi sub rezerva efectuării vizitei medicale.Surse apropiate de operaţiune au declarat pentru Reuters că Neymar a efectuat luni vizita medicală la Paris şi ar urma să ajungă la Riad miercuri pentru a fi prezentat fanilor pe stadionul Regele Fahd.

Al Hilal, condusă de antrenorul portughez Jorge Jesus, joacă sâmbătă cu Al Fayha, iar Neymar este aşteptat să poarte tricoul cu numărul 10.

Exit mobile version