Novak Djokovic a câștigat al şaptelea titlu ATP Finals. Ce record a stabilit tenismenul

Novak Djokovic, liderul clasamentului, a câştigat la Torino al şaptelea titlu ATP Finals, stabilind un record, cu o victorie în două seturi în faţa favoritului publicului, italianul Jannik Sinner.

Novak Djokovic a avut nevoie de o oră şi 43 de minute pentru a se impune cu 6-3, 6-3, sârbul continuând să doboare recorduri la vârsta de 36 de ani. Djokovic era la egalitate cu Roger Federer înaintea finalei, ambii aveau şase titluri la Turneul Campionilor. Djokovic este acum primul tenismen care câştigă de şapte ori ATP Finals, turneul unde se întâlnesc cei mai buni opt jucători ai sezonului.

A fost a patra sa victorie în faţa lui Sinner, care înregistrase o primă victorie în faţa lui Djokovic în faza grupelor de la Torino şi a fost primul italian care a ajuns în finală. Djokovic a fost într-o formă incredibilă duminică, iar Sinner nu a avut nicio şansă.

Sârbul a câştigat în acest an Australian Open, French Open şi US Open, ajungând astfel la 24 de titluri de Grand Slam şi depăşindu-l pe rivalul Rafa Nadal. De asemenea, el a depăşit recordul lui Steffi Graf pentru cele mai multe săptămâni în care a fost numărul unu mondial.

Citește și

Exit mobile version