Novak Djokovic, „fără regrete” după ce a ratat Miami Open și Indian Wells din cauza deciziei de a nu se vaccina. Ce spune despre competiția cu Nadal și Federer

MELBOURNE, AUSTRALIA - JANUARY 25: Novak Djokovic of Serbia plays a forehand in the Quarterfinal singles match against Andrey Rublev during day ten of the 2023 Australian Open at Melbourne Park on January 25, 2023 in Melbourne, Australia. (Photo by Daniel Pockett/Getty Images)

Novak Djokovic spune că nu are „niciun regret” că a ratat Miami Open și Indian Wells din cauza deciziei de a nu se vaccina, a declaraet el pentru CNN.

Deși marele tenisman spune că rivalitatea sa cu Rafael Nadal și Roger Federer l-a făcut să devină jucătorul care este astăzi, inițial sârbul se declara „enervat” că a făcut parte din epoca de aur.

„M-au făcut mai puternic, atât mental, cât și fizic, abilitățiile mele s-au îmbunătățit datorită tuturor acestor meciuri pe care le-am jucat unul împotriva celuilalt, mai ales datorită meciurilor pe care le-am pierdut în fața lor, unele meciuri mari” , a declarat marți, într-un interviu pentru CNN, cel care a fost de 22 de ori campion de Grand Slam.

În primul său interviu de la retragerea de la Miami Open din cauza problemelor legate de viză, Djokovic a declarat că nu are „niciun regret” după ce a cedat locul 1 mondial lui Carlos Alcaraz și a fost nevoit să rateze și Indian Wells, în Statele Unite, în acest an.
Djokovic nu are voie să călătorească în SUA din cauza deciziei sale de a nu se vaccina împotriva Covid-19.

Luni, acesta a cedat primul loc în clasamentul de tenis masculin – pe care jucătorul în vârstă de 35 de ani l-a deținut mai multe săptămâni decât orice alt jucător – spaniolului de 19 ani, după ce acesta a fost nevoit să lipsească de la Indian Wells. Djokovic va lipsi și de la Miami Open în această săptămână.

Exit mobile version