• Pandemia de coronavirus a dat peste cap ediția din acest an a turneului de Mare Șlem australian.
  • Partidele din calificări se vor defășura în Emiratele Arabe Unite.
  • Competiția de la Antipozi nu va începe la data programată inițial.

Organizatorii de la Australian Open au fost nevoiți să ia o decizie istorică: vor muta meciurile din rundele de calificare în Dubai, potrivit Gulf News. Partidele se vor ține între 9 și 13 ianuarie.

„Sunt foarte mulţi jucători şi jucătoare de top care au ales Dubai pentru a pregăti noul sezon. În urma calificărilor Australian Open, care se vor disputa la Dubai, toţi jucătorii vor pleca în direcţia Melbourne cu avioane charter. Vor fi curse speciale, în condiţii speciale.

Este o premieră, dar lumea n-a mai fost într-o astfel de situaţie, generată de pandemie. Aşa că trebuie să inovăm şi să ne asigurăm că aceste competiţii sportive se pot desfăşura în siguranţă, respectând standardele sanitare. Calificările de la Australian Open, găzduite de Dubai, se vor juca fără spectatori în tribune”, a declarat un oficial al turneului de la Dubai, pentru sursa citată.

Recomandări

CINE A SABOTAT ISRAELUL?
EMINEM ÎL INTRODUCE PE OBAMA
GEORGIA ARE SAH MAT
MACRON SE VEDE CU ORBAN
MODI VREA PACEA
PÂNĂ LA SFÂRȘIT

Tot din cauza pandemiei, perioada desfășurării competiției de Mare Șlem de la Antipozi nu va fi cea programată inițial, 18-31 ianuarie, ci întrecerea va lua startul pe 8 februarie. Jucătorii vor sosi în Australia în perioada 15-17 ianuarie și vor fi nevoiți să urmeze o perioadă de 14 zile de carantină, în care vor fi testați de minimum cinci ori pentru COVID-19.