PSG a câștigat Supercupa Franței pentru a zecea oară

A fost a doua oară când cele două echipe s-au întâlnit în Super Cupă, în 2010 câştigătorii fiind cei de la Olympique Marseille, după prelungiri şi lovituri de departajare.

De data aceasta, PSG s-a impus cu 2-1, după un meci dominat de parizieni, cu multe faze de poartă de ambele părţi, însă fără spectatori şi pe o vreme ploioasă.

Omul primei reprize a fost argentinianul Mauro Icardi, care s-a aflat la primul meci de la revenirea sa în echipă. Acesta a deschis scorul în minutul 39 (1-0), după ce iniţial îi fusese anulat un gol, pe motiv de offside.

Mai mult, Icardi a mai ratat o şansă uriaşă de gol, după ce l-a driblat pe portar şi a şutat inexplicabil în bara transversală.
Tot în prima repriză, lui Mbappe i-a fost anulat un gol, după ce arbitrul a consultat sistemul var şi a constatat că a fost afară din joc.

În partea secundă Pochettino l-a schimbat pe Di Maria cu Neymar. Icardi s-a remarcat din nou când după o pătrundere a fost faultat în careu.

Arbitrul a consultat sistemul VAR şi a decis să acorde lovitură de pedeapsă. Neymar a transformat cu un şut pe centrul porţii (2-0, min. 85). Cu un minut înainte de expirarea celor 90 regulamentare, Dimitri Payet a marcat golul de onoare, cu care a şi închis tabela.

PSG, cu Mauricio Pochettino la comandă, a câştigat astfel primul Trofeu al anului în Franţa.

Pentru parizieni a fost cea de a 10-a Super Cupă din istorie câştigată, trofeul „staţionând” în vitrina campioanei pentru al 8-lea an la rând.

Exit mobile version