- PSG a căzut pe locul 3 în Ligue 1, în spatele lui Lille și Lyon.
- Leverkusen are 7 victorii în ultimele 8 meciuri.
- Arsenal are cel mai slab început de sezon din ultimii 61 de ani și este pe 15 în Premier League.
Paris Saint-Germain a avut o zi proastă duminică. A cedat acasă, cu 0-1, în derby-ul cu Olympique Lyon și, cel mai important, l-a pierdut pentru o vreme pe Neymar. Lyon a controlat partida din minutul 35, când a trecut în avantaj prin golul lui Kadewere. Cu puțin timp înainte de fluierul de final, Neymar a fost scos din teren cu targa, după o intrare de roșu a lui Thiago Mendes.
În Germania, Leverkusen i-a luat fața lui Bayern și a trecut pe primul loc. A făcut spectacol cu Hoffenheim, deși are jumătate de echipă bolnavă de COVID. 4-1 și băieții lui Peter Bosz sunt în fruntea Bundesligii pentru prima dată în 6 ani.
Arsenal, în picaj
Arsenal a uitat ce înseamnă să marcheze. A pierdut din nou acasă, cu Burnley, 0-1, iar mijlocașul Granit Xhaka va lipsi în următoarele meciuri după ce era să se ia la bătaie cu Ashley Westwood.
„Când primești roșu, jocul se schimbă. Acum din fază fixă, care este unul dintre punctele forte, am primit un gol. Echipa a tot încercat, a continuat, dar în acest moment nu știu ce altceva să mai facem ca să înscriem un gol”, a reacționat Mikel Arteta, antrenorul lui Arsenal.