• Directorul sportiv al PSG a afirmat că nu „intenționează să mai discute” cu Real Madrid, după ce a refuzat oferta spaniolilor.
  • Leonardo a menționat că prima ofertă a fost respinsă „verbal” și a precizat: „Noi nu am deschis niciodată ușa unei plecări”.

Kylian Mbappé și-a anunțat dorința de a părăsi Paris Saint-Germain, dar va face acest lucru doar dacă Real Madrid îi va plăti suma protrivită, a scris standard.co.uk.

Leonardo, directorul sportiv al PSG, a anunțat că cele mai mari cluburi din La Liga au înaintat săptămâna aceasta o ofertă de 160 de milioane de euro, dar aceasta a fost respinsă, fără a numi însă clubul din capitala spaniolă.

Deși Leonardo a afirmat că nu „intenționează să mai discute” cu Real Madrid, este posibil ca madrilenii să revină cu o ofertă mai bună înainte de termenul limită de marți.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

Leonardo a precizat că oferta Madridului este doar o demonstrație de forță înaintea finalizării contractului lui Mbappé, care expiră în vara anului viitor, calificând acțiunile acestora drept „ilegale”.

„Poziția noastră a fost întotdeauna să îl păstrăm pe Kylian, să îi prelungim contractul, iar acest lucru este încă valabil”, a declarat Leonardo pentru RMC Sport.

„I-am făcut două oferte semnificative lui Kylian: una la nivelul celor mai buni jucători din lotul nostru în urmă cu două luni și una peste cel al acestor jucători foarte recent. Vrem să-i demonstrăm că este un jucător important, în centrul proiectului nostru, dar nu deasupra proiectului.

În ceea ce privește poziția noastră față de Real, pare o strategie pentru a încerca să obțină un refuz din partea noastră, pentru a arăta că au încercat totul și să aștepte un an pentru a-l lua gratis. În ultimii doi ani, Real Madrid s-a comportat așa, nu este corect, este ilegal chiar și pentru că au contactat jucătorul.

Vor să respingem pentru a-i arăta lui Kylian că au încercat totul și pentru a începe să negocieze pentru anul viitor”, a mai spus el.

Leonardo a menționat că prima ofertă a fost respinsă „verbal”, dar a precizat că Mbappé ar putea să plece dacă suma de bani ar fi potrivită – ceea ce nu a fost cazul cu prima ofertă.

El a mai precizat: „Nu vom reține pe nimeni. Dacă cineva vrea să plece și condițiile noastre sunt îndeplinite, vom vedea. Dar am creat un vis cu jucătorii noștri în această vară și nu vom lăsa pe nimeni să îl distrugă. Considerăm că oferta este foarte departe de ceea ce reprezintă Kylian astăzi. O parte din acești bani îi datorăm și noi lui Monaco și considerăm că oferta nu este suficientă… Este mai mică decât ceea ce am plătit pentru el”.

De multă vreme se zvonește că Mbappé își dorește să ajungă la Real Madrid, dar Leonardo a recunoscut miercuri pentru prima dată acest lucru, adăugând că jucătorul a promis că nu va pleca niciodată pe gratis în timpul negocierilor contractuale.

„Kylian Mbappé vrea să plece, asta pare clar. Dacă Real Madrid face o ofertă, asta pare clar. Nu putem, cu o săptămână înainte de finalul ferestrei de transferuri, să ne schimbăm planurile. Dacă vrea să plece, nu îl vom reține, dar în condițiile noastre. Cu Kylian, am vorbit mult, ne-a spus mereu aceleași lucruri. Kylian a promis mereu că nu va pleca gratis de la club. Asta ne-a spus întotdeauna. Noi nu am deschis niciodată ușa unei plecări. Niciodată. Oamenii spun că eu vreau să vând și Nasser [Al-Khelaifi, președintele PSG] nu vrea, dar eu și Nasser gândim același lucru. Suntem pe aceeași lungime de undă”, a completat Leonardo.