• Spaniolul Rafael Nadal a anunțat joi că nu va participa la Wimbledon și la Jocurile Olimpice
  • Nadal spune că decizia lui are la bază faptul că din punct de vedere fizic nu este pregătit

Spaniolul Rafael Nadal a anunțat joi că nu va participa la Wimbledon și la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Nadal spune că decizia lui are la bază faptul că din punct de vedere fizic nu este pregătit.

Într-o postare pe rețelele de socializare Nadal a scris: ”Bună tuturor. Vreau să vă informez că am decis să nu particip la turneul din acest an de la Wimbledon și nici la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Nu este niciodată o decizie ușoară de luat, dar după ce mi-am ascultat corpul și am discutat cu echipa mea, am ajuns la concluzia că este decizia corectă”.

Spaniolul, actualmente număr 3 mondial în circuitul ATP, și- a motivat decizia: „Scopul este de a-mi prelungi cariera și de a continua să fac ceea ce mă bucură, adică să concurez la cel mai înalt nivel și să lupt în continuare pentru obiective profesionale și personale la cel mai înal nivel.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Faptul că sunt doar două săptămâni între Roland Garros și Wimbledon face foarte dificilă recuperarea corpului, după un sezon de zgură care este defiecare dată solicitant. Au fost două luni de eforturi mari și decizia pe care o iau are implicații pe termen mediu și lung.”

Nadal a mai precizat că decizia lui este și una preventivă, în încercarea de a evita orice tip de exces sportiv, considerând această abordare ca „un factor foarte important în acest stadiu al carierei mele, în care încerc să lupt în continuare la cel mai înalt nivel, pentru a câștiga noi competiții și titluri.”

Fostul număr 1 mondial, a ținut de asemenea să transmită un mesaj fanilor săi.

„Vreau să transmit un mesaj special fanilor mei din întreaga lume, în special celor din Regatul Unit și, în special, celor din Japonia. Jocurile Olimpice au însemnat întotdeauna foarte mult pentru mine și au fost întotdeauna o prioritate ca sportiv, deorece am găsit în ele spiritul pe care fiecare sportiv din lume își dorește să-l trăiască. Eu personal am avut șansa să trăiesc de trei ori această experiență și am avut onoarea de a fi purtătorul de drapel pentru țara mea”.