- Reprezentanţii „Regina Maria” susţin că rezultatele testelor făcute celor de la CFR Cluj au fost valabile.
- Punctul de vedere al clinicii: „Verificările noastre de până acum confirmă că procedurile au fost respectate întocmai”.
- La retestările făcute la Cluj, 23 dintre angajaţii echipei de fotbal au primit rezultate negative.
CFR Cluj susţine că testele făcute în Bucureşti, în reţeaua „Regina Maria”, au fost fals-pozitive. La retestările făcute la Cluj-Napoca, „s-a dovedit faptul că din totalul de 23 de persoane depistate pozitiv NICIUNA nu este și nici nu a fost infectată cu virusul SARS-CoV-2″, se arată într-un comunicat al clubului.
Potrivit surselor Mediafax, oficialii CFR-ului intenţionează să dea în judecată clinica „Regina Maria”. Astăzi, 28 iulie, am primit şi punctul de vedere al clinicii.
„Tratăm problema testării COVID-19 cu cea mai mare seriozitate şi responsabilitate. Înţelegem rolul esenţial pe care îl joacă testarea în cazul sportivilor de performanţă şi ne dorim să fim alături de ei. Am demarat, încă de acum două zile, verificări minuţioase ale proceselor care au stat la baza rezultatelor noastre:
- Audităm trasabilitatea probelor pe toate fluxurile de lucru din laborator;
- Am început un audit extern alături de compania Abbott, producătorul american al echipamentelor pe care s-au lucrat aceste probe, pentru validarea procedurilor şi a întregului proces de testare.
Verificările noastre de până acum confirmă că procedurile au fost respectate întocmai. În plus, precizăm că tehnica RT-PCR are o acurateţe de 98%, fiind standardul de diagnostic pentru COVID-19 la nivel mondial”, susţin reprezentanţii „Regina Maria”.
- CCR decide astăzi în conflictul dintre Guvern și ÎCCJ privind plata a 4,8 miliarde de lei pentru restanțele salariale ale magistraților
- Cursa pentru supremația A.I. mută miliarde și ajunge până la Reghin. Mihai Farcaș Dan pregătește un centru A.I. de aproximativ 10 milioane de euro, dotat cu acceleratoare NVIDIA de ultimă generație
- Cine este Luca Niculescu? PSD și PNL așteaptă programul de guvernare, iar USR pune condiții pentru susținerea noului Executiv. AUR a anunțat deja că nu votează Guvernul
- Putin își intensifică amenințările nucleare la adresa NATO. Florin Jipa: „România trebuie să se pregătească, în primul rând, să descurajeze un atac”
- Noua linie electrică România-Moldova va purta numele lui Trump