• Într-o declarație postată pe rețelele de socializare, jucătorul de 41 de ani spune că Laver Cup de săptămâna viitoare va fi ultimul său turneu ATP.
  • Roger Federer se retrage din tenis la 41 de ani, recunoscând: ,,Cunosc limitele corpului meu”.
  • Maestrul elvețian – care a câștigat în total 20 de turnee de Grand Slam, al treilea cel mai mare număr de turnee masculine din toate timpurile – se retrage ca unul dintre cei mai mari jucători de tenis din toate timpurile.

 Roger Federer, câştigătorul a 20 de turnee majore, a cărui măiestrie a definit o eră a tenisului, şi-a anunţat joi retragerea.

Am 41 de ani, am jucat mai mult de 1.500 de meciuri în 24 de ani, iar tenisul m-a tratat cu mai multă generozitate decât aş fi visat vreodată„, a declarat Federer într-o înregistrare video pe reţelele de socializare, „iar acum trebuie să recunosc că este momentul să pun capăt carierei mele competiţionale„.

Pentru o mare parte din această carieră, Federer părea că va deveni liderul tuturor timpurilor în ceea ce priveşte titlurile de Grand Slam la masculin. El l-a depăşit pe idolul său Pete Sampras cu al 15-lea său campionat major în 2009 şi a rămas în fruntea listei până în 2022, potrivit Wall Street Journal

Pe măsură ce Federer s-a luptat cu accidentările în ultimii ani. Nadal l-a depăşit la Australian Open din acest an şi se află acum pe primul loc, cu 22 de titluri majore, după ce a câştigat şi Roland-Garros în acest an. Djokovic îl devansează şi el pe Federer, cu 21, în urma victoriei obţinute anul acesta la Wimbledon.

Anunțul de retragere a lui Federer

Federer, care îşi va lua rămas bun la Laver Cup de la Londra, săptămâna viitoare, a suferit o intervenţie chirurgicală la genunchi anul trecut, în speranţa firavă de a reveni în circuitul profesionist pentru un ultim hop. Dar, pe măsură ce recuperarea se prelungea, iar tenisul continua să se accelereze, maestrul elveţian al loviturilor şi-a dat seama că este timpul să se oprească. Omul care părea cândva de neatins se retrage acum pe locul al treilea pe lista marilor campioni la numărul de Grand Slam-uri.

Palmaresul său ameţitor sună astfel: opt campionate la Wimbledon, şase Open-uri australiene, cinci Open-uri americane şi un Roland-Garros. A adunat 103 titluri în circuit, o medalie olimpică de aur la dublu pentru Elveţia şi, la un moment dat, a petrecut un număr record de 237 de săptămâni consecutive ca jucător de pe locul 1 în lume.

Decizia lui Federer de a se retrage din activitate a fost a doua ieşire din joc a unui mare jucător din toate timpurile numai în luna septembrie. La începutul acestei luni, Serena Williams, de 23 de ori câştigătoare a unor turnee majore, care a împărţit scena cu Federer de-a lungul întregii sale cariere, a trecut şi ea la o aşteptată retragere după înfrângerea din turul al treilea al US Open.