• România – Croaţia 25-20 (14-10), la Campionatul European de handbal feminin
  • România rămâne cu 0 puncte și nu mai are nici o șansă de a se califica în semifinale
  • În următorul meci România întâlnește Ungaria

România a fost învinsă categoric de Croația cu 25-20 (14-10) în primul meci al grupelor principale de la europeanul de handbal feminin. România a condus cu 4 goluri în prima parte a meciului, dar a căzut apoi inexplicabil.

Croația câștigă și al patrulea meci consecutiv și prima în fața României în istoria confruntărilor dintre cele două țări la turnee finale.

România a început foarte bine, dar la jumătatea reprizei pur și simplu s-a blocat. De la 8-4 România nu a mai găsit drumul spre poarta adversă. Croația reușit un rezultat intermediar zdrobitor de 10-2, izbutind să conducă la pauză cu 14-10.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
MICROSOFT LANSEAZĂ A.I. REVOLUȚIONARĂ
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK

Nici după pauză româncele nu și-au revenit, croatele ducând diferența la un plus 6 (17-11). Bogdan Burcea trece la apărare avansată în sistem 5+1 și reușește să reducă din elanul ofensiv al adversarelor și începe cursa de recuperare. Dincă ratează însă și din situație 1 la 1. România se apropie ușor și se menține constant la 3-4 goluri în urmă.

Apărarea merge mai bine și scorul devine 17-19, însă jocul în ofensivă este ineficient, româncele irosind mai multe atacuri succesiv. Croatele refac avantajul confortabil de 4-5 goluri, marcând chiar și în inferioritate numerică.

Croația își menține parcursul perfect, obținând a patra victorie consecutivă la acest turneu final (25-20)și prima în fața României în istoria confruntărilor dintre cele două țări la turnee finale.

Neagu (6) și Buceschi (5) au marcat mai mult de jumătate din golurile româncelor. România rămâne cu 0 puncte și nu mai are nici o șansă de a se califica în semifinale.

În următorul meci România întâlnește Ungaria, luni, pe 14 decembrie, de la ora 21.30.