Sebastian Vettel a anunțat că se va retrage din Formula 1 la sfârșitul anului

Sebastian Vettel (GER#5), Scuderia Ferrari Formula 1 Gulf Air Bahrain Grand Prix 2020, Sakhir - 27 Nov 2020,Image: 572318516, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no

Sebastian Vettel, cvadruplu campion mondial de Formula 1, a anunțat joi că se va retrage din Formula 1 la finalul actualului sezon, potrivit baha.com.

„Am avut privilegiul de a lucra cu mulți oameni fantastici în Formula 1 în ultimii 15 ani. Sunt mult prea mulți pentru a-i menționa și pentru a le mulțumi”, a declarat Vettel.

„Decizia de a mă retrage a fost una dificilă pentru mine şi am petrecut mult timp gândindu-mă la ea. La sfârşitul anului vreau să îmi iau mai mult timp pentru a reflecta asupra a ceea ce voi face în continuare. Este foarte clar pentru mine că, fiind tată, vreau să petrec mai mult timp cu familia mea. Dar astăzi nu este vorba despre a spune la revedere. Mai degrabă, este vorba despre a spune mulţumesc – tuturor – şi nu în ultimul rând fanilor, fără al căror sprijin pasionat Formula 1 nu ar putea exista”, a declarat Vettel într-un comunicat publicat de Aston Martin, citat de Mediafax.

Vettel a debutat în Formula 1 în 2006 și a câștigat patru titluri de campion în timp ce concura pentru Red Bull, câştigând campionatul mondial între 2010 şi 2013. 

Vettel s-a alăturat echipei Ferrari în 2015 şi a luptat pentru titlul mondial în 2017 şi 2018, pierzând în ambele ocazii în faţa rivalului de la Mercedes, Lewis Hamilton.

El a părăsit Maranello, la sfârşitul anului 2020, pentru a se alătura echipei Aston Martin, cu care îşi va încheia cariera în F1. De asemenea, el a obținut 53 de victorii și un total de 122 de podiumuri în cariera sa.

Exit mobile version